Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Viorel Ionel Blăjuț
Discurs
Eu sunt coinițiatorul acestei legi. Principalul inițiator este doamna Monica Iacob-Ridzi, care între timp a devenit mămică.
Rata abandonului copiilor nou-născuți în spitale sau imediat după externare continuă să rămână extrem de ridicată în România, comparativ cu restul țărilor din Uniunea Europeană.
O posibilă explicație ar fi frica de un nou început, frica față de multitudinea de cheltuieli, inerente, care urmează odată cu sosirea unui nou-născut în familie, precum și șocul tinerei adolescente devenite brusc mamă.
În paralel, din punct de vedere demografic, se observă, la nivel național, o scădere dramatică a natalității. Mai exact, an de an, numărul nou-născuților este net mai mic decât numărul decedaților, fapt ce va duce, inevitabil, la un dezechilibru demografic și la o îmbătrânire progresivă a populației României.
De aici apare și necesitatea unei măsuri social-economice urgente, de încurajare a tinerelor ce doresc să devină mame.
Prezenta propunere legislativă se dorește o reparație materială și morală datorată în principal tinerelor devenite mame în perioada 2010–2013.
O lege cu efecte economice și sociale similare a fost abrogată în 2010, pe fondul reducerii masive de cheltuieli promovate de guvernul din această perioadă.
Scopul acestei propuneri legislative este de a încuraja tinerele mame aflate la început de drum și de a le oferi posibilitatea de a achiziționa un minim de produse strict necesare unui nou-născut.
Raportată la totalul cheltuielilor pe care le implică creșterea și îngrijirea unui copil nou-născut, suma propusă de noi ca ajutor în prezenta propunere legislativă este mică și simbolică. Considerăm însă că este foarte important pentru tinerele mame să simtă că nu sunt abandonate în aceste momente unice în viață și că statul le încurajează în drumul pe care îl urmează.
Drept urmare, noi o să votăm pentru și încercăm să îi convingem și pe ceilalți colegi să ajute tinerele mame. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.