Marius Rogin

„Europa – o fortăreață?”

Cei 4.000 de refugiați tunisieni din Lampedusa sunt, oricât de cinic ar suna, doar o picătură în oceanul de imigranți și azilanți care bat an de an la porțile Uniunii Europene. Care sunt șansele acestora de a începe o nouă viață pe bătrânul continent?

Aproximativ 260.000 de persoane au solicitat, potrivit statisticilor Uniunii Europene din 2009, azil pe teritoriul comunitar. Motivele sunt diverse: de la cele de natură politică, la îngrădirile religioase. Dimensiunile reale ale migrației sunt însă greu de stabilit în mod oficial.

Experții Comisiei Europene apreciază că numărul celor care ajung legal și ilegal în țările Uniunii Europene s-ar situa undeva între 500.000 și 1 milion de persoane.

Italia nu recunoaște aproape niciodată motivele care ar permite acordarea dreptului de azil și îi retrimite pe azilanți în țara din care au plecat sau, în cel mai bun caz, îi lasă în voia sorții.

Pare exagerat ca autoritățile italiene să declare stare de necesitate și să ceară 100 de milioane de euro din fondurile europene pentru migrație, atunci când se confruntă cu 4.000 de imigranți – circa 25.000 de euro, atât ar reveni pentru fiecare persoană primită pe teritoriul european. În plus, cele trei fonduri destinate imigranților nu însumează nici pe departe 100 de milioane de euro.

Imaginile bărcilor supraîncărcate cu femei și copii plecați în căutarea unei vieți mai bune sunt impresionante, dar ele alterează adevărul. Cei mai mulți imigranți pătrund pe teritoriul comunitar pe căi terestre, prin Grecia și Balcani, sau pe calea aerului. Cu avionul sosesc cei care dețin o viză legală, dar care refuză să se întoarcă în țara de origine și rămân ilegal în spațiul Uniunii Europene

Pentru refugiați, cea mai periculoasă rămâne imigrația pe calea apelor. Din 1998, potrivit organizațiilor de caritate, circa 15.000 de oameni au plătit cu viața în încercarea de a-și găsi o viață mai bună.

Dreptul comunitar prevede că responsabilitatea față de refugiați și rezolvarea cererilor de azil revin statului membru în care ajung imigranții, în primă instanță.

Pe baza solidarității europene, Comisia Europeană pune la dispoziție ajutor financiar de urgență. Nu există însă un criteriu de alocare a fondurilor pentru fiecare membru în parte. În spațiul comunitar, emigranții pot fi însă retrimiși în statul prin care au pătruns pe teritoriul unional.

Germania și restul statelor nord-europene nu reprezintă destinația principală a emigranților. În termeni statistici, Marea Britanie exercită cea mai mare atracție pentru străinii de dincolo de spațiul comunitar.

Nici Grecia nu se poate lăuda cu o legislație favorabilă celor aflați în căutarea unei vieți mai bune. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, organism al Consiliului Europei, a decis în luna ianuarie a acestui an că emigranții din alte state comunitare nu pot fi retrimiși în Grecia, pentru că legislația în domeniu în vigoare pe teritoriul statului elen contravine drepturilor omului.