Frunda György

Exact. Ați observat just și eu despre asta voiam să vorbesc.

Intervenția onorabilului senator Vasilescu m-a făcut să cer cuvântul. Și cred că problema aceasta este: orice vârstă am pune, 30 de ani, 35 de ani, 38 sau 40 de ani, este aleatoriu.

Când legea a fost adoptată, s-au făcut niște statistici pe baza cărora s-a stabilit vârsta maximă de 35 de ani. Dacă noi extindem vârsta până la 38 de ani, tot nu facem nimic, pentru că mâine vor veni cei de 39 de ani sau de 40 de ani și vor întreba de ce nu mergem până la vârsta respectivă.

Cred că, în filozofia legii, ar trebui să stabilim o limită de vârstă până la care se depun cererile, se îndeplinesc condițiile și există manifestarea de voință a celor două părți – a statului, respectiv a tânărului care are dreptul de a contracta locuința. Eu cred că propunerea legislativă ar trebui modificată în sensul de a scrie clar că cel care își manifestă dorința și îndeplinește condițiile, până la o anumită vârstă, 35 de ani, are dreptul la contractare, indiferent când se predă locuința, pentru că este în afara voinței lui. Suntem în același pericol: cel care va avea 38 de ani și o zi nu va primi locuința, dacă i-o dau mai târziu, deci n-am rezolvat nimic. Cred că textul respectiv ar trebui modificat – depunerea cererilor cu îndeplinirea condițiilor, până la 35 de ani, și să facem abstracție de data predării locuinței, care, într-adevăr, este peste puterile lui.

De aceea, poate că, dacă inițiatorii acceptă acest punct de vedere care, cred eu cu modestie, este mult mai juridic și este în spiritul Codul civil, al obligațiilor și drepturilor reciproce ale părților contractante, am putea retrimite propunerea legislativă la comisie. Să mergem pe ideea aceasta, dacă sunt și inițiatorii de acord.

Se gândește și Guvernul, vede câte cereri sunt depuse și cum poate acoperi aceste cereri și atunci rămânem la o soluție legală și satisfacem, indiferent de vârstă, nevoile celor care au contractat, în condițiile legii, o locuință.

Vă mulțumesc.