Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2013
Declarații politice · respins
Constantin Avram
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## „Excesele UDMR”
De câteva săptămâni asistăm la o nouă reprezentație a spectacolului intitulat „Autonomia Ținutului Secuiesc”, prin arborarea steagului secuiesc în Ungaria și afirmațiile unor înalți oficiali maghiari, dar și prin discuțiile create de unii lideri UDMR cu privire la revizuirea art. 1 din Constituția României.
În ceea ce unii numesc „scandalul arborării steagului secuiesc”, poziția diplomației române nu a întârziat să apară și consider că a fost una promptă, fermă și fără loc de interpretări.
Sunt poate capitole unde România trebuie să producă unele schimbări sau să aducă îmbunătățiri, însă trebuie să recunoaștem, atât noi, cât și domnii de la UDMR, că domeniul minorităților nu este unul dintre ele.
Dacă este vorba de autonomia culturală a minorității maghiare, atunci mă întreb și întreb dacă nu cumva comunitatea maghiară cere ceva ce deja a obținut.
Dacă aceste manifestări anuale în jurul zilei de 15 martie urmăresc autonomia teritorială, adică federalizarea României, calific acest deziderat ca fiind inacceptabil. Sau prin propunerile pe care le faceți se așteaptă proiectul de regionalizare a țării pentru a vă atinge obiectivul de secesiune, de separare pe criterii etnice?!
În urma procesului de integrare în Uniunea Europeană, țara noastră a dezvoltat unul dintre cele mai bune sisteme de protecție a minorităților din Europa.
Este foarte clar pentru mine, așa cum ar trebui să fie pentru fiecare cetățean român, indiferent de etnie, că, odată cu drepturile pe care statul ți le oferă, există și obligații, una dintre aceste obligații fiind respectarea legilor și a Constituției.
Iar dacă legea interzice utilizarea altor însemne decât cele oficiale, lucrurile pentru mine sunt foarte clare.
Într-adevăr, situația creată de arborarea steagului Ținutului Secuiesc poate fi una sensibilă, însă ea trebuie tratată cu fermitate, fără a ne lăsa atrași într-un joc a cărui miză este poate una electorală, având în vedere că proiectul de lege care ar putea să se aplice alegerilor din 2014 din Ungaria prevede că toți cetățenii unguri, inclusiv cei din afara țării, pot vota.
Dincolo de afirmațiile unor oficiali maghiari, declarațiile unor lideri UDMR cu privire la revizuirea art. 1 din Constituție încearcă să producă o oarecare rumoare.
Întotdeauna am fost adeptul ideii ca toți cetățenii României, indiferent de sex, religie, etnie, să se bucure nemijlocit de toate drepturile individuale prevăzute în legislația țării, deci drepturi ce țin de fiecare cetățean român. Dar niciodată nu am fost de acord cu beneficiul unor drepturi colective, discreționare, deci drepturi ale unor colectivități, fie ele și de natură etnică. Dar să nu uităm că, aferent unor drepturi, fie ele și colective, trebuie să ne asumăm și niște obligații rezultate din calitatea noastră de cetățeni români.
Domnilor de la UDMR, așa cum bine știți, mai ales cei care în calitate de miniștri ați jurat pe Biblie să respectați Constituția, „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”.