Constantin Avram

„Face justiția politică?”

Acum câteva luni, în primăvara acestui an, încercam să redefinesc raportul instituțional dintre exponenții autorităților numite și cei ai autorității elective (alese), motivat de faptul că opinia publică percepe tot mai consistent că acțiunile instituțiilor puterii judecătorești sunt menite a „pune la colț” exponenții puterii legislative (deputați, senatori etc.), în sensul intensificării cererilor de începere a urmăririi penale a unor aleși ai neamului, dar și a celor în care s-au solicitat rețineri (arestări preventive) sau percheziții la domiciliul celor care fac obiectul unor dosare.

Și anticipau atunci că, dacă aceste acțiuni ale organelor de justiție sunt aduse în fața publicului într-o ordine preferențială, atunci acțiunile demarate pot fi percepute ca o luptă pentru supremație între cele două puteri ale statului, deci între puterea legislativă și puterea judecătorească.

Opinez că arestările și perchezițiile la domiciliul unor parlamentari în plină campanie electorală, fără un probatoriu concludent, au întărit, au consolidat această percepție până într-acolo încât să se definească conceptul de „amestec al justiției în politică”, și nu invers, așa cum majoritatea mijloacelor mass-media au reușit să o inoculeze în spațiul public. De cele mai multe ori, pentru parlamentari, acordul pentru arestări sau percheziții a fost respins tocmai pentru că colegii parlamentarilor acuzați sau suspectați de corupție au perceput acțiunea organelor de justiție ca pe o vendetă, nu ca pe un act de dreptate. Opinia publică a sesizat foarte ușor faptul că anumite dosare au stat la dospit ani de zile, iar altele s-au finalizat în câteva zile cu condamnări sau achitarea celor menționați în dosare.

Nu cred că acest lucru este de natură a credibiliza justiția, ci mai degrabă de a subția bruma de încredere în actul de justiție, așa că opinia publică deja a lansat ideea că DNA-ul, prin dosarele pe care le va instrumenta în continuare, va micșora numărul de deputați la 300, cel al senatorilor la maximum 80-90! Faptul că 27 de președinți de consilii județene și un număr foarte important de primari

ai municipiilor reședință de județ sunt urmăriți penal în cauze mai mult sau mai puțin probate spune aproape totul despre implicarea justiției în politică.

Suntem cu toții de acord că justiția trebuie să-și facă treaba până la capăt, dar faptul că flagelul corupției a cuprins nivelurile de decizie cele mai înalte în cazul ANRP, avându-l ca „prim-solist” pe șeful DIICOT, este o dovadă în plus că instrumentarea dosarelor penale nu este tocmai în ordinea deschiderii lor.

Eu personal nu am fost niciodată de acord cu justiția televizată, după principiul potrivit căruia și presa trebuie să aibă subiecte, pentru că sunt destule exemple în care actul de justiție preliminar a fost compromis fără rost (cazul Atanasiu sau Paul Păcuraru).

Desfășurarea campaniei electorale prezidențiale, având în prim-plan arestările și perchezițiile dispuse de DNA pentru unii parlamentari, ar trebui să fie un motiv în plus pentru limpezirea raportului dintre autoritatea electivă și autoritatea numită. Este momentul ca acest raport să devină un deziderat al clasei politice românești, al societății civile în ansamblul ei!