Virgil Pop

„Falimentul unei națiuni”

Chiar dacă sună extrem de pesimist, este din ce în ce mai evident că România se află, efectiv, pe marginea prăpastiei. Într-adevăr, poate că nu vorbim încă de un colaps economic, deși eu sincer cred că suntem foarte aproape de acest moment, dar falimentul României, ca stat integru, sănătos, de apartenență europeană, este iminent, pentru că ne confruntăm, în primul rând, cu nesimțirea politică a unui partid care a avut doar două preocupări de când este la guvernare, și anume, politizarea continuă a administrației publice și, acum ajungem la a doua preocupare, satisfacerea intereselor economice ale clientelei politice și ale membrilor de vază ai PDL.

Fără tăgadă, ignorarea totală a actului de guvernare, a oamenilor, a politicilor publice, a mersului economic, în favoarea acestor două preocupări aducătoare de fonduri, a dus inevitabil la falimentul unei guvernări incapabile să gestioneze o țară aflată în derivă economică. Vorbim aici și de falimentul mandatului de Președinte al lui Traian Băsescu care, cu obstinație, a ținut la un premier propriu și personal, în ciuda majorității din Parlament, în ciuda Constituției, dar și în ciuda dovezilor clare de incompetență a Guvernului favorit.

Ca rezultat direct, în lipsa unor oameni competenți din punct de vedere economic, dar având la cârma țării oameni extrem de bogați în urma afacerilor cu statul, toată această butaforie a dus la eșec economic și la speranțe deșarte în ceea ce privește o posibilă redresare economică a României în 2011. Deși criza financiară își arăta deja colții la începutul anului 2009 – chiar dacă președintele ne liniștea, atunci, spunându-ne că România nu va fi afectată atât de puternic de derapajul economic mondial –, cei aflați la guvernare au evitat, din rațiuni pur electorale, aplicarea unor măsuri economice valabile, cu destinație clară și cu efecte imediate. Dacă atunci se aplicau măsuri de reducere a fiscalității, cu siguranță nu ne aflam acum pe urmele Greciei sau Bulgariei, și cu siguranță cifrele ar fi arătat altfel în ceea ce privește șomajul sau închiderea firmelor, iar românii ar fi avut, astăzi, salariile și pensiile neatinse în buzunar.

Acum, când trăim cele mai dificile momente, s-a recurs la suprataxarea ofensivă a populației greu lovită de criza financiară, care va duce în mod cert la un adevărat genocid al tuturor categoriilor jefuite de pensia sau de salariul minim, dar neprotejate social. Oamenii vor ieși în stradă, datoriile externe se vor mări și nu vor mai putea fi plătite, iar măsurile drastice de austeritate îi vor lovi în continuare pe aceia care sunt lipsiți de apărarea unor sindicate puternice: pensionari, asistați sociali etc.

Imaginea aceasta seamănă extrem de mult cu imaginea falimentară a unei națiuni care, după 20 de ani de eliberare de sub comunism, își pleacă capul în fața altor națiuni europene care au ieșit deja din criză. Și toate acestea, din cauza incompetenței și nesimțirii generalizate ale unui Executiv lipsit de viziune, care nici măcar nu își asumă, în mod direct, negocierile cu FMI sau cu alte instituții financiare. Pe mai multe voci, dar din aceleași sentimente de disperare și teamă, sute de mii de oameni, dacă nu chiar milioane, cer, prin nemulțumirea vădit afișată, plecarea acestui Guvern din funcție. Nu suntem doar noi, liberalii, sau alți reprezentanți ai partidelor politice, ci sunt oamenii simpli, care își văd însăși existența amenințată de măsurile aberante ale acestui Guvern. Să sperăm doar că vocea românilor va fi auzită până nu e chiar prea târziu.