Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2018
Informare · respins
Mihăiță Găină
Discurs
„Fără alte jigniri în noua sesiune, vă rog!”
Țin să vă urez bun venit în noua sesiune parlamentară și să vă doresc multă putere de muncă, vigilență și dăruire, atât de necesare îmbunătățirii cadrului legislativ, precum și evoluției noastre individuale și/sau colective, ca aleși ai poporului.
Consider că trebuie să ne aplecăm mai mult spre nevoile cetățeanului, să conlucrăm mai bine și să lăsăm de-o parte vendetele personale, exprimate verbal prin diverse stridențe lingvistice!
Nu am venit, azi, în fața dumneavoastră să vă dau vreo lecție, ci fac apel la distincția care vă caracterizează, astfel încât să nu se mai ajungă la jigniri și în această sesiune parlamentară, așa cum, din păcate, s-a întâmplat în ședințele din toamnă.
Indiferent că suntem înregimentați în rândurile puterii sau ale opoziției, trebuie ca dialogurile noastre din plen sau din comisii să servească drept exemplu pozitiv, așa cum se întâmpla cu antecesorii noștri din Legislativ. Nu ne ajută cu absolut nimic dacă ducem în derizoriu legiferarea prin intermediul unor exprimări sau urări mai puțin fericite, doar pentru că un proiect de act normativ nu ne avantajează pe noi personal sau partidul pe care-l reprezentăm. Folosind un limbaj suburban, nu facem decât să deformăm și mai mult imaginea acestei puteri în ochii poporului și să ne ostracizăm singuri în societate.
Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră sau poate chiar toți îmi împărtășiți punctul de vedere și vă veți mobiliza pentru ca discuțiile aprinse viitoare să păstreze o notă civilizată, dar combativă.
Vă mulțumesc pentru sprijin și țin să îmi închei declarația de astăzi urându-vă tuturor mult succes!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.