Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 martie 2012
Dezbatere proiect de lege · respins
Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf
Discurs
„Fariseismul politic al unei opoziții oportuniste”
Constat cu mâhnire din ce în ce mai mare faptul că partidele din opoziție dovedesc în fiecare zi că nu mai au nicio direcție doctrinară și niciun proiect pentru țară! Oportunismul și foamea de putere sunt singurele călăuze pe care PSD și PNL le au în viața politică.
Vreau să vă reamintesc doar câteva episoade definitorii pentru modul dezlânat și gelatinos în care PSD și PNL încearcă să se mențină în agenda publică a românului obișnuit. În primul rând, greva parlamentară sau, mai bine spus, chiulul de lux. Nu poate fi altfel caracterizată absența plătită de cetățeni a parlamentarilor opoziției. Nu poți să te declari în grevă, pentru ca mai apoi să te duci și să semnezi condica pentru a-ți lua leafa! Nu binele public a fost motivul acestei măsuri nedemne a opoziției. Cel mai probabil marile probleme din teritoriu, cu stabilirea candidaților comuni sau nu pentru alegerile locale, îi fac pe parlamentarii PSD și PNL să chiulească de la serviciu! Nu este cazul lui Ponta sau Antonescu, pentru că ei oricum nu veneau deloc la Parlament!
Apoi, să nu uităm nici episodul cu votul pe Legea lustrației, o nouă dovadă a sacrificării propriilor proiecte ale PNL doar pentru o iluzorie guvernare alături de PSD! Liberalii au fost cei care, în urmă cu destul de mult timp, propuneau spre analiză și vot o lege a lustrației în România. Când s-a ajuns la votul final, liberalii au lipsit! Chiar la propria lor lege! Singurul motiv a fost că s-ar fi supărat PSD, un partid cu multe schelete în dulap!
Ajung și la ultima dovadă de viclenie lunecoasă – a PSD, de această dată! Este evident pentru toată lumea faptul că PSD și Victor Ponta s-au poziționat contra la absolut orice inițiativă politică, legislativă sau administrativă care nu venea din tabăra lor. Însă mirosul unei posibile acaparări a puterii în România i-a făcut pe baronii locali care îl conduc pe Ponta să își schimbe opiniile și așa-zisele „proiecte pentru țară” după cum bate vântul! Țineți minte cum Victor Ponta evita să răspundă acum câteva luni la întrebarea ce va face cu salariile bugetarilor dacă ajunge premier? Răspundea în cele din urmă, cu jumătate de gură, că nu se vor putea mări salariile bugetarilor... Ce afirmă acum, în aceste zile, Victor Ponta? Că este de acord cu mărirea salariilor bugetarilor! Ori
este, ori nu este de acord cu măsurile de guvernare ale actualei Coaliții aflate la conducere?
Solicit colegului meu absent Victor Ponta să declare sus și tare ce susține și ce aprobă din programul nostru de guvernare pe care, cu costuri electorale majore, l-am urmat pas cu pas. Ar putea, cu ocazia asta, să își schimbe pentru a cincea oară și programul lor de guvernare. Oricum, vântul bate din altă direcție acum!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .