Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 mai 2019
Informare · informare
Laurențiu Dan Leoreanu
Informare privind încetarea mandatului de deputat al domnului Nicolae Liviu Dragnea 7
Discurs
față de media europeană de 40%. Iar, dacă ne referim la cea de-a treia dintre măsurile asumate de România, și anume procentul din PIB alocat cercetării..., surpriză! Am căzut o poziție și anul acesta am revenit pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu doar 0,5% din PIB alocat acestui sector. Deja nu mai este rușinos, este revoltător! Cum credeți că explică doamna Ecaterina Andronescu aceste cifre? Prin declarații aiuritoare, cum sunt cele prin care neagă abandonul școlar și spune că cifrele sunt așa de mari pentru că nu sunt numărați și cei plecați în străinătate.
Ministerul Educației trebuie să explice public acest eșec! Doamna Ecaterina Andronescu nu are nicio scuză, pentru că se află la al patrulea mandat în acest minister. Știm că e ocupată să implementeze pe repede înainte așa-zise reforme peste reforme, pentru că se apropie sfârșitul de mandat și nu a făcut nimic pentru educație, dar o rugăm să coboare puțin din turnul de fildeș și să ne explice situația! Măcar atât merită elevii, dascălii și părinții din România.
Vă mulțumesc.
Deputat de Neamț, Laurențiu Dan Leoreanu.
## Bună dimineața!
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică este intitulată „Ministrul educației trebuie să explice de ce România a ratat toate țintele din strategia 2020 pe educație”.
În timp ce PSD nu mai prididește să facă promisiuni electorale în această perioadă, care mai de care mai ambițioase, în practică lucrurile stau foarte grav, dacă ne uităm la realizările din acest mandat. Și este de ajuns să punem lupa pe domeniul educației ca să vedem dezastrul din spatele guvernării PSD.
De ce spun acest lucru? Ei bine, la începutul acestei luni au venit datele de la Uniunea Europeană potrivit cărora România a ratat toate țintele asumate în strategia Europa 2020 la capitolul educație. Vorbim de trei măsuri obligatorii, cu o serie de prevederi de bun-simț pentru un stat european – reducerea ratei abandonului școlar la 11,3%; creșterea procentului persoanelor cu studii superioare pentru categoria de vârstă 30–34 de ani; și creștere la 2% a procentului din PIB alocat cercetării. Nu doar că nu am reușit să atingem aceste ținte, ci chiar am stagnat sau regresat.
Cum arată educația din România în cifre? Suntem pe locul 3 în Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar, rata fiind de 18%. Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani cu studii superioare, cu un procent de 27%
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.