Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2014
Informare · respins
Mircea Titus Dobre
Informare privind programul Camerei Deputaților și aspecte legate de proceduri parlamentare
Discurs
„Fața ignorată a guvernării”
Cea mai eficientă modalitate prin care poți asigura viitorul economic al unei țări este să investești în domeniile sale cheie. Marile puteri de astăzi, precum SUA, China și Germania, au înțeles acest lucru cu mult timp în urmă și au contribuit, din punct de vedere financiar, la susținerea principalelor direcții de dezvoltare pe termen lung ale acestor țări.
Cei trei piloni care asigură sustenabilitatea și dezvoltarea unui stat sunt: educația, cercetarea și tehnologizarea. Plecând de la această premisă, propun să facem o radiografie a Guvernului din perioada 2013–2014, pentru a putea urmări în ce măsură acțiunile sale au avut cu adevărat scopul de a consolida viitorul economic al României.
La alocarea bugetară pentru anul 2014, Guvernul a alocat Ministerului Educației suma de 22 de miliarde de lei, cu 10% mai mult decât i-a fost oferit în anul precedent și, totodată, cea mai mare alocare a ultimilor 20 de ani. În domeniul cercetării, s-au alocat 1,9 miliarde de lei; de asemenea, aceasta fiind cea mai mare alocare din anul 2008 până în prezent.
Educația, principalul stâlp de dezvoltare al societății pe termen lung, a mai primit fonduri la fiecare rectificare bugetară, după cum urmează: la prima rectificare din anul curent a primit 150 de milioane de lei, la cea de-a doua a mai beneficiat de 134 de milioane de lei, iar la ultima rectificare din acest an s-au acordat fonduri în valoare de 140 de milioane de lei, din totalul cărora se vor plăti și titlurile executorii pentru bugetarii din sistem care și-au câștigat drepturile în instanță, în urma tăierilor salariale suferite în anul 2010.
Guvernul s-a preocupat constant de situația din învățământ și a încercat pe mai multe căi să îi redreseze traiectoria, motiv pentru care s-au mărit salariile profesorilor debutanți și sper ca de anul următor creșterea salarială să poată fi aplicată inclusiv profesorilor cu vechime.
În ceea ce privește accesul la tehnologie, care se află în strânsă legătura cu educația, dar și cu dezvoltarea, Guvernul a înregistrat progrese și în această categorie. Dacă în prima jumătate a anului 2012 Comisia Europeană atrăgea atenția asupra faptului că doar 37% din români foloseau internetul cu regularitate, iar 54% nu au avut vreodată acces la un calculator, în anii următori schimbarea în bine nu a întârziat să apară. Așadar, în anul 2013, conform statisticilor, 52,9% din gospodării aveau acces la internet de acasă, urmând ca în acest an ponderea lor să crească până la valoarea de 54,4%, iar numărul celor care nu au folosit vreodată un calculator să scadă cu circa 20% față de anul 2012.
Haosul creat în lumina ultimelor evenimente ne-a slăbit încrederea și capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu a guvernării social-democrate. Adevărul este că în ultimii doi ani România a reluat creșterea economică din 2008 și se află în continuă evoluție din 2013, iar inflația și cursul de schimb sunt stabile, fapt ce ne apropie mai mult de media țărilor UE. Acest Guvern este primul care a pus accent pe implicarea oamenilor în aspectele vieții politice, pe transparența gestionării fondurilor publice, precum și pe educarea și informarea cetățenilor acestei țări.