„Fenomenul îngrijorător al copiilor cu copii poate fi diminuat prin majorarea pedepselor”
Am atras atenția în repetate rânduri miniștrilor muncii, familiei și protecției sociale, condus acum, sper pentru nu foarte mult timp, de prim-ministrul boc, cu b mic, faptul că numărul minorelor care au devenit mame, unele chiar la 11, 12 sau 13 ani, a crescut alarmant în România, iar autoritățile sunt depășite de acest fenomen îngrijorător. Mai mult, un raport prezentat anual de UNICEF arată că, încă din 2005, România se situează pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul mamelor minore.
În scopul diminuării acestei situații, care nu ne face cinste, cred că este necesară o conlucrare activă între instituțiile cu răspunderi în domeniu, respectiv MFPS, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului. Acestea ar trebui să inițieze și să deruleze ample campanii, coordonate de psihologi, de conștientizare a adolescentelor asupra efectelor nefaste și traumelor pe care le pot îndura minorele care devin mame. Subliniez că astfel de campanii trebuie coordonate de psihologi, deoarece bombardamentul informațional cu tentă sexuală este răspunzător în bună parte pentru maturizarea precoce a copiilor.
Este nevoie, de asemenea, de o analiză pragmatică a situației fetelor care au devenit mame, întrucât se constată că acestea provin atât din familii destrămate, cât și din familii normale, în care fetița a fost neglijată afectiv și a căutat afecțiune într-o relație cu un băiat sau chiar cu un bărbat.
Îngrijorător este faptul că micuții născuți de minore preiau din mers modelul de viață dezordonată de la mamele lor, iar de aici până la proliferarea acestui fenomen nu mai este decât un mic pas. Mai mult, în majoritatea cazurilor mamele minore își părăsesc copiii, abandonează școala și ajung să
fie o povară pentru societate, fără nicio șansă de reintegrare într-un mod de viață sănătos.
Capitolul III al Codului penal al României, referitor la Infracțiunile privitoare la viața sexuală, prevede la art. 198, Actul sexual cu un minor, următoarele: „Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”. Din păcate, pedeapsa cu închisoarea de la trei la zece ani se pare că este insuficientă, și consider că ar trebui majorată de la 5 la 15 ani pentru astfel de infracțiuni abominabile, sinonime cu crimele, în condițiile în care astfel de copii devin practic pierduți pentru societate de la o vârstă fragedă. De asemenea, practica judiciară dovedește că dosarele de acest gen se întocmesc extrem de greu, în condițiile în care declarațiile victimelor nu sunt luate în considerare, acestea fiind mărturii necredibile pentru anchetatori. Din acest motiv, susțin că toate discuțiile poliției cu victimele minore trebuie să se desfășoare obligatoriu în prezența reprezentanților Autorității pentru Protecția Drepturilor Copilului, nu numai a părinților. Am convingerea că în acest mod s-ar grăbi finalizarea acestor dosare și probarea efectivă a acestui gen de infracțiuni s-ar realiza mult mai ușor.
Numărul mare de mame minore din România reprezintă și o consecință directă a atitudinii mass-media, care prezintă la scară largă o așa-numită vinovăție a minorelor care au devenit mame. Consider că este un fapt discriminatoriu, deoarece fetele în cauză nu au putut să aducă pe lume copii fără ajutorul unor bărbați. Din păcate, în majoritatea cazurilor prezentate în mass-media nu apar persoanele de sex masculin, fapt reprobabil, deoarece în astfel de situații partea de vină ar trebui împărțită în mod egal între părinți, cu atât mai mult cu cât majoritatea taților implicați nu sunt minori.
De asemenea, cred că fenomenul ar putea fi diminuat și prin implicarea mai activă a părinților în familie, respectiv printr-o relație mult mai apropiată între părinți și copii. Dacă există voci care să argumenteze că nici față de noi părinții nu au fost foarte apropiați, pot spune că astăzi starea de fapt a societății este cu totul alta, informațiile difuzate prin intermediul media și al internetului sunt inevitabile, iar maturizarea copiilor survine mult mai repede. Apreciez, în consecință, că părinții trebuie să fie mult mai apropiați de copiii lor, în așa fel încât să fie primii adresanți ai minorilor, în special ai fetelor, atunci când se confruntă cu probleme.
## „De la piscină la ping-pong”
De multe ori am văzut cu ochii mei, ca mai toți românii interesați de politică, oameni de prim-rang ai țării care s-au „produs” în fața oamenilor în ipostaze cel puțin ciudate. L-am văzut, de pildă, pe Theodor Stolojan ieșind despuiat dintr-o piscină și anunțându-și candidatura la funcția de prim-ministru al României. Nu știm ce ar fi trebuit să facem la acea priveliște: să râdem sau să plângem? Erou tragicomic de telenovelă lacrimogenă (mai țineți minte, desigur, scena din 2004, cu „Dragă Stolo” și boala lui inventată!), liderul marcant de până mai ieri al PDL și-a jucat perfect rolul de pion tocit pe tabla de șah a Cotrocenilor. Un premier sexagenar în bermude, la bustul gol – numai de asta nu aveam nevoie! Dar, dinspre un partid în derivă, o propunere mai nimerită nici că se putea.
Existau, teoretic, doar două alternative: Vasile Blaga (zdrobit în alegerile locale de Sorin Oprescu) și Adriean
Videanu (șifonat rău de tot la capitolul imagine, după mandatul catastrofal de primar al Capitalei). Așa că, la acea vreme, în lipsă de altceva, a fost băgat în față candidatul de serviciu. De ce o fi ales să facă anunțul respectiv de pe marginea piscinei, cu apa șiroind pe el, rămâne însă un mister nedeslușit. Iar dacă laboratoarele prezidențiale de analiză sociopolitică au crezut că Stolojan va aduce un plus de voturi pentru democrat-liberali, atunci eroarea a fost majoră. Lipsit de charismă și ducând pe umeri povara acelui gest odios de confiscare a valutei românilor, la începutul anilor ’90, Stolojan a fost o mare perdea de fum a politicii românești postdecembriste.
La ceva vreme de la momentul despuierii din piscină, PDL continuă să fie un partid despuiat de criză, de propriile greșeli și de lipsa unei politici coerente de cadre. Acum, în prim-plan se află premierul boc cu b mic, adică emil boc. Desigur, prim-ministrul nu e ales prin sufragiu universal, dar prestația locomotivelor electorale va crește sau, după caz, va scădea scorul partidului respectiv. În cazul lui emil boc lucrurile sunt clare. Chiar în condițiile sistemului uninominal, ponderea factorului politic (formațiune – semn electoral) rămâne definitorie.
Riscul pe care și-l asumă tabăra prezidențială este unul semnificativ: emil boc poartă pe frunte stigmatul ratării. Va fi unul dintre motivele pentru care PDL va pierde alegerile parlamentare. Celelalte cauze sunt cunoscute: declinul popularității lui Traian Băsescu, conflictul dintre aripa vechilor PD-iști și veneticii PDL-iști, absența unor candidați puternici, promovarea cu obstinație a unor nonvalori, izolarea partidului pe scena politică etc.
În aceste condiții, nici măcar emil boc nu mai crede cu adevărat în șansa de a rămâne premier, ca să nu mai vorbim de cea de a duce partidul său spre câștigarea alegerilor de anul viitor. Dar, ca un actor cuminte și la locul lui, citește cu intonație replicile de pe prompter. Restul nu îl interesează. Nu e treaba lui. Treaba lui este să le povestească ziariștilor, cu dinții încleștați, cum a ajuns el salvatorul României, ca un Făt-Frumos călare pe un cal alb, sau cal portocaliu... și apoi să mai facă, în admirația unor starlete entuziasmate, vreo câteva schimburi de mingi, de la cele de ping-pong la cele de fotbal. Cam atât! Pentru PDL această bătălie este pierdută cu mult înainte de a se auzi gongul de început...
## „Elevii români capabili de performanță sunt lăsați de izbeliște”
Conform prevederilor unui act normativ încă în vigoare, inspectoratele școlare județene ar fi trebuit să selecționeze în fiecare an școlar câte 25 de elevi capabili de performanță, absolvenți ai clasei a IV-a, proveniți din mediul rural, ale căror familii au venituri pe membru de familie sub o treime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Selecția elevilor ar fi trebuit să se facă de către specialiștii de la Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, aprobată prin ordin al ministrului. Elevii ar trebui să primească o bursă care să acopere cheltuielile de cazare, masă și cele școlare, a cărei valoare ar trebui stabilită de Guvern prin elaborarea unor norme metodologice de aplicare a legii.
Din păcate, nu există nicio metodologie prin care să fie pusă în aplicare legea respectivă, niciun criteriu de selecție a elevilor, nu există nimic. O singură adresă a trimis MECTS
inspectoratelor școlare, prin care le solicită să identifice școlile de prestigiu care au cămine și cantine în care și-ar putea continua studiile elevii de la țară, atât și nimic mai mult... În loc să învețe în școlile și liceele de prestigiu din marile orașe, elevii inteligenți, dar săraci de la țară, vor rămâne în continuare să lucreze pământul alături de părinții lor, neavând nicio șansă să-și continue studiile, pentru că Ministerul Educației nu este în stare să elaboreze și să aprobe o metodologie de aplicare a legii.
În satele din România învață 108.882 de elevi de clasa a IV-a. Mulți dintre ei au situații materiale modeste, au potențial și voință să învețe, dar sunt lipsiți de mijloace financiare.
Un alt act normativ la care vreau să fac referire este Legea nr. 17/2008 privind sprijinirea copiilor supradotați capabili de performanță înaltă și acesta trebuia să intre în vigoare din luna mai 2007. Nu are nici acum norme metodologice de aplicare!
Vreau să-i aduc aminte domnului ministru Funeriu că România este locul în care zeci de mii de copii se pierd pe drumul spre performanță sau își conturează acest drum în afara granițelor țării, în timp ce unu din patru absolvenți de liceu sau facultate visează să plece pentru perfecționare la un nivel mult mai înalt într-o altă țară, renunțând la studiile în România, în lipsa unui sistem centrat pe programe educaționale existent la nivel național.
Un studiu al Fundației pentru o Societate Deschisă arată că, în ultimii trei ani, 25% din absolvenții de liceu sau de facultate doresc să plece din țară.
Consider că România de astăzi este o țară confruntată cu riscuri majore, întrucât sistemele educației și cercetării nu corespund cerințelor minime ale unei societăți și economii europene, în care cunoașterea este marfa cea mai de preț și sursa cea mai importantă a dezvoltării economico-sociale și personale.
Riscăm ca decalajul cultural față de țările membre ale Uniunii Europene să crească, copiii noștri să fie la maturitate din ce în ce mai puțin competitivi pe piața europeană a muncii și tot mai puțin pricepuți în gestionarea vieții personale, riscăm ca economia să stagneze, să devenim dependenți de inovațiile venite din afară, iar democrația să funcționeze cu sincope.
*
## „Unde sunt perdelele forestiere de altădată?”
Dezastrele naturale care se abat asupra noastră, seceta, inundațiile, sunt tot mai frecvente. Dacă acum mai bine de un secol, între perioade de secetă urmau 50 de ani normali din punct de vedere climatic, aceasta s-a redus continuu, iar în prezent constatăm o anumită continuitate. La câmpie culturile suferă cumplit de secetă, în timp ce în zonele colinare și de-a lungul cursurilor de apă asistăm la inundații care distrug totul în cale, gospodării, case, culturi, drumuri.
Seceta, cumplita sete a câmpurilor, era acum 40-50 ani stropită de apele mai tuturor râurilor, prin irigații pe o suprafață de peste 3.000.000 hectare. Acum am început să ne obișnuim cu expresii ca deșert, deșertificare, care sunt mai mult decât iminente.
În vremurile istorice bune pentru agricultură țara noastră deținea prioritate mondială în ceea ce privește perdele forestiere de protecție. Perdelele forestiere asigurau protecția câmpului agricol, a șoselelor naționale sau se constituiau în perdele parazăpezi pentru protecția căilor ferate. De-a lungul anilor s-au distrus sau au fost defrișate.
Acum revin în actualitate. Este vorba despre lucrări concepute a se realiza pe suprafețe întinse în vederea creșterii eficienței acestora, mai ales în ceea ce privește prevenirea și combaterea secetelor, și, cu deosebire, atenuarea schimbărilor climatice la nivel regional. Prin noul Cod silvic, Legea nr. 46/2008, sunt prevăzute o serie de facilități pentru deținătorii de terenuri agricole, aceștia rămân în continuare proprietari pe terenul respectiv și pe pădurea pe care statul i-o înființează în mod gratuit, beneficiază și de contravaloarea recoltei agricole pe care ar fi obținut-o pe fâșiile de teren pe care sunt înființate perdele forestiere.
Administrarea perdelelor forestiere de protecție se realizează prin structurile silvice ale statului. La acestea se adaugă efectele extrem de benefice ale perdelelor forestiere asupra culturilor agricole. Perdelele forestiere de producție prezintă numai avantaje și acum depinde de fiecare dintre noi cum le valorificăm în interesul nostru și în interesul național, apărându-ne împotriva dezastrelor naturale care se abat asupra noastră, punând în pericol însăși securitatea alimentară a națiunii.
*
„Încotro se îndreaptă sportul românesc de performanță?” A XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice, care s-a desfășurat la Beijing, China, în perioada 8–24 august 2008, a dezvăluit o serie de lacune și probleme în sportul românesc. Să ne reamintim, pe scurt, ce s-a petrecut la Beijing și să comparăm puțin cu trecutul, pentru a înțelege ce se întâmplă într-adevăr cu sportul românesc de performanță.
România a fost reprezentată la Jocurile Olimpice de la Beijing la 15 ramuri sportive, cu o delegație formată din 102 sportivi. La finalul competiției, delegația României la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing a obținut patru medalii de aur, una de argint, trei de bronz, în total 8 medalii. A fost, așa cum a relatat toată presa, cea mai slabă recoltă de medalii din ultimii 50 de ani.
Să ne aducem aminte acum care a fost însă cea mai bună prezență la o olimpiadă pentru delegația noastră – este vorba despre cea de la Los Angeles, 1984, când România s-a întors acasă cu 53 de medalii, dintre care 20 de aur.
În cei 24 de ani dintre ediția de la Los Angeles și cea de la Beijing s-a ajuns la o diferență de 45 de medalii, iar la multe sporturi unde contam în trecut s-a ajuns să nu mai avem nici măcar un reprezentant la ediția de la Beijing.
La o primă analiză, este ușor de observat că toate problemele din sportul românesc pornesc de la modul cum sunt administrate federațiile de specialitate. Din păcate, majoritatea acestor federații au fost privatizate de tot felul de indivizi, care nu au nimic de-a face cu sportul, ci mai degrabă cu profitul imediat și cu afacerile. Așa se face că sportivii care au fost multipli campioni olimpici și mondiali nu se regăsesc la conducerea acestor federații, și putem da aici numeroase exemple – Elisabeta Lipă sau Laura Badea fiind doar două dintre ele.
Nu mai puțin adevărat este faptul că de multă vreme nu se mai investește absolut nimic în centrele de juniori și tineret, consecința logică fiind că, practic, din urmă nu mai vine nimic. În aceste condiții, nu ar trebui să ne mire că alte țări se detașează atât de mult față de noi.
O altă problemă o constituie faptul că sporturile cu tradiție regională nu produc campioni, cum ar fi, de exemplu, înotul – nu produce niciun campion la natație, neputând invoca permanenta problemă a infrastructurii, deoarece, în acest caz, ea există.
Concluzia simplă este că există și o pasivitate la nivelul celor care ar trebui să se ocupe cu baza de selectare și recrutare a talentelor. Aceste realități nu pot să ne lase indiferenți. Sportul românesc se află într-un mare impas în momentul de față, declinul său fiind unul vizibil și periculos de accelerat. Consider, de aceea, oportună o analiză riguroasă și obiectivă din partea autorităților competente a situației în care a ajuns sportul și sportivul român de performanță, urmând apoi a fi luate măsurile de rigoare, pentru redobândirea statutului pe care îl merită și pe care multă vreme acesta l-a deținut în competițiile mondiale. În caz contrar, anul viitor, la Londra, vom ieși pe ușa din dos a sportului mondial, pierzând astfel una dintre puținele bucurii care le-au mai rămas românilor în acești ani de restriște.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.