Maria Grecea

„Finanțarea unui învățământ superior de calitate în România”

Învățământul reprezintă una dintre prioritățile naționale în orice stat modern. Acesta poate asigura progresul unei societăți și dezvoltarea pe termen lung, un rol deosebit de important avându-l învățământul superior, componenta care asigură înalta calificare a resursei umane.

Finanțarea învățământului superior reprezintă o nouă provocare pentru sistemul educațional din România, puternic afectat în ultima perioadă de scandaluri legate de corupție, de abuzuri, dar și de lipsa calității procesului didactic. Este momentul să regândim organizarea sistemului universitar, prin redefinirea standardelor de calitate și a metodelor de evaluare a calității. Performanța și eficiența trebuie să reprezinte bazele finanțării învățământului superior, iar acestea trebuie să se reflecte în competențele specialiștilor formați.

Am constatat că în numeroase universități se folosesc cursuri învechite, care nu mai sunt de actualitate, baza materială este precară, iar selecția cadrelor didactice se face pe baza nepotismului și a unor obligații ale managerilor respectivelor instituții. Avem cazul recent de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București sau cazurile profesorilor de la Iași, un centru puternic zguduit de scandalurile „universitare” din ultimii ani.

Modificarea cadrului legal, prin adoptarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale, nu a reușit să rezolve aceste probleme, universitățile fiind preocupate de adaptarea la noul sistem de management, iar problema calității fiind tratată superficial. O soluție ar fi acordarea unei importanțe sporite evaluărilor realizate de către studenți, pentru a nu mai ajunge în situația în care ministerul primește sesizări semnate de peste 700 de persoane, petiții pentru care formulează un răspuns doar după intervenția presei.

De asemenea, se impune corelarea conținutului cursurilor universitare cu cerințele principalilor actori de pe piața muncii, angajatorii celor care finalizează ciclurile de studiu.

Totodată, va trebui abordată problematica repartizării granturilor de studii. Nu este normal ca statul să finanțeze pregătirea celor care aleg să plece din țară, în contextul în care România se confruntă cu o criză majoră a resursei umane calificate, în special în domeniul medical. Acest fapt este datorat salarizării nesatisfăcătoare, dar și lipsei de perspective pe plan intern. Migrația în scopul integrării în piața muncii prezintă riscuri majore pentru stabilitatea, pe termen mediu și lung, a sistemului național de asigurări sociale. La ora actuală, numărul celor care au un loc de muncă în țară este mult mai mic decât al celor care beneficiază de diferite forme de sprijin (pensii, ajutoare, indemnizații).

Consider că sistemul instituțiilor de învățământ din domeniul de ordine publică poate fi aplicat și în alte domenii, iar studenții care beneficiază de finanțare de la bugetul de stat să fie obligați să lucreze pentru o perioadă determinată în România sau să restituie contravaloarea studiilor, dacă aleg să plece în altă țară.