Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Vasile Iliuță
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Finanțări pentru infrastructură”
Înainte chiar de a prelua puterea guvernamentală, știam că USL este un inamic redutabil pentru ceea ce înseamnă investiții publice și mai ales investiții publice în infrastructură. Însă ostilitatea Domniilor Lor față de dezvoltarea și modernizarea României a întrecut chiar și așteptările mele. Un prim pas a fost făcut în vara anului trecut, atunci când au fost „tăiate” investiții publice în infrastructură de peste 1,2 miliarde lei numai pe ultimele 4 luni ale anului.
Vă spun sincer că am analizat cu minuțiozitate proiectul bugetului de stat pe anul 2013 și nu mare mi-a fost mirarea când am găsit sume alocate mult mai mici decât în perioada de maxim avânt al crizei economice. Astfel, șantierele deschise în anii 2010, 2011, așteaptă în continuare finanțări care nu mai vin. Străzi și trotuare, drumuri județe și naționale, autostrăzi și căi ferate sunt în conservare, iar întârzierile cresc costurile totale de execuție.
Mai mult, mediul de afaceri așteaptă nerăbdător de la Guvernul care se bătea cu pumnii în piept sprijin direct și indirect pentru a depăși momentele grele ale încetinirii economice.
Răspunsul USL este unul singur! Taxe mai mari!
Răspunsul pe care societatea românească și mediul economic îl așteaptă este legat de relaxarea fiscală pentru cei care muncesc și produc, sprijin și protecție socială doar pentru cei aflați în situația de risc social, investiții publice necesare pentru agricultură și economia rurală, pentru sectorul energetic, pentru transportul de mărfuri și servicii conexe.
Răspunsul pe care USL îl furnizează în schimb în cele peste 10 luni de guvernare a luat forma demagogiei duse la extrem. Românii au fost și continuă să fie mințiți, iar societatea românească resimte acest lucru din plin.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.