Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
other · Trimis la votul final
Virgil Pop
Intervenții pe procedură 64–65
Discurs
„Flacăra violet și bolnavul închipuit”
Se spune că în România toată lumea se pricepe la politică și la fotbal. Niciodată această vorbă de duh nu a fost mai adevărată, și mă refer aici la dezbaterile puerile și inutile ce au împânzit spațiul public încă de la începutul anului, transformând agenda publică într- una de tip tabloid.
Întâi a fost flacăra violet, creația „întâiului sforar al PSD-ului”, Viorel Hrebrenciuc, care a pus eșecul fostului președinte al social-democraților, Mircea Geoană, pe seama atacurilor energetice. O singură afirmație a fost de ajuns pentru ca, de două luni încoace, spațiul public să fie inundat cu dezbateri pe acest subiect, cu discuții care frizează deja ridicolul. Așa ne-am pricopsit nu doar cu un mare banc național, dar și cu șicanări din partea altor state care deja ne arată cu degetul pentru primitivismul abordării politice. PSD a ținut să le dea dreptate și a convocat un sfat de vrăjitoare pentru a marca cum se cuvine congresul ce tocmai a avut loc al formațiunii. Evenimentul social-democraților a ținut prima pagină a ziarelor și a altor produse mass-media pentru alte două săptămâni. Ca la fotbal, ne erau anunțate transferurile zilei, dintr-o tabără în alta: de la Geoană la Năstase, de la Năstase la Ponta, și, odată depășit și acest eveniment, a început epopeea exodului parlamentarilor PSD către Grupul independenților condus de Gabriel Oprea, tot cu un transfer pe zi, marcând în mod exemplar esența oportunismului politic.
Zilele acestea, un alt subiect face deliciul presei: starea de sănătate a președintelui. În câteva ore, spațiul mediatic s-a umplut instant cu relatări care mai de care mai fanteziste sau aberante. Nu subestimez importanța unui astfel de subiect pentru siguranța națiunii și, desigur, îi dorim cu toții sănătate președintelui, dar imaturitatea cu care a fost abordată această temă în spațiul public – mă refer aici inclusiv la reacția președintelui – ar trebui să ne dea de gândit.
Dincolo de aceste „picanterii” politice, alte subiecte importante trebuiau dezbătute așa cum se cuvine în ultimele săptămâni: Legea pensiilor, eșecul Legii salarizării unitare, sau, un alt derapaj al puterii, propunerea Guvernului de modificare a Legii Statutului funcționarilor publici, act normativ care, deși ar trebui să corecteze elementele de neconstituționalitate ale ordonanțelor de politizare a deconcentratelor, propune alte prevederi abuzive. Acestea vor costa statul român alte câteva sute de mii de euro cheltuiți pe procese pierdute sau pe salarii acordate retroactiv.
Dacă nici aceste subiecte nu vă par suficient de relevante, vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să vă îndreptați atenția înspre administrațiile locale, înspre colegiile pe care le reprezentați aici, în Parlament. Problemele sunt cu mult mai profunde în comunitățile mici, care își autogestionează fondurile, dar care depind încă și de fondurile de la bugetul național. Vă ofer spre exemplu colegiul pe care îl reprezint eu în Camera Deputaților, cel a zonei Turda din județul Cluj. Bugetul orașului Turda pentru anul 2010 este estimat cu 10 milioane de lei mai puțin față de anul trecut, în contextul în care nevoile orașului au rămas aceleași, în cel mai bun caz. Acest buget de criză va determina diminuarea numărului de investiții în oraș și, în consecință, scăderea calității nivelului de trai al locuitorilor municipiului Turda.