Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Florin Georgescu
Discurs
Referitor la anul 2009, acesta a cunoscut o serie de evenimente externe și interne care, sub impactul crizei financiare și economice internaționale, au complicat deciziile în plan economic intern.
Astfel, dacă în plan economic internațional s-a înregistrat un declin al produsului intern brut de 0,6%, la nivelul Uniunii Europene acesta a fost de 4%, cu toate măsurile de stimulare ale guvernelor și băncilor centrale europene.
România, datorită modelului de afaceri din băncile prezente în țara noastră, bazat pe prevalența produselor bancare tradiționale, precum și datorită măsurilor prudențiale și administrative adoptate în mod proactiv de BNR, a putut să evite prezența în portofoliul băncilor românești a activelor toxice și astfel s-a putut menține stabilitatea financiară.
Însă inversarea fluxurilor de capital privat sub impactul crizei, reflectată în reducerea de o manieră rapidă a deficitului extern, a generat slăbirea activității economice, transformarea deficitelor fiscale structurale, de mărime considerabilă, formate anterior, în deficit fiscal efectiv, ceea ce, la rândul său, a generat declin al activității economice.
Dacă sectorul privat s-a ajustat mai rapid ca răspuns la criză, ajustările din sectorul public au fost, în acel an, insuficiente.
Acest cumul de factori interni și externi a generat: scăderea semnificativă a PIB, 7,1%, față de o creștere de 7,3% în anul anterior, deteriorarea deficitului bugetar, de la 5,7, în anul anterior, la 8,5, deprecierea monedei naționale până la 4,2-4,3% și diminuarea substanțială a deficitului de cont curent, de la 11,6%, în anul anterior, la 4,2%.
Rata inflației s-a plasat la un nivel inferior celui anterior, deci a avut loc un proces de dezinflație – 4,74 în 2009, față de 6,30 în 2008, decembrie la decembrie, dar, totuși, și acest 4,74 s-a situat peste limita superioară a intervalului de variație din jurul țintei, respectiv 3,5 ±1 punct procentual.
Am să trec la măsurile de politică monetară care au fost adoptate în acest an, 2009.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.