Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Neculai Rățoi
Discurs
„Fondurile europene – puține și doar pentru PDL”
De câțiva ani de zile discutăm despre necesitatea unei bune absorbții a fondurilor europene. În acești ani, am asistat, de fapt, la lipsa de interes de care autoritățile române au dat dovadă și am văzut cum se pot pierde miliarde de euro din cauza indiferenței. Instituțiile abilitate se mișcă greu, termenele-limită se depășesc, iar banii alocați proiectelor românești se duc pe Apa Sâmbetei. Într-un moment în care România se confruntă cu o gravă lipsă de resurse și când oamenilor le sunt tăiate salariile și pensiile pentru ca bugetul de stat să poată supraviețui, Guvernul rămâne absent la posibilitatea accesării fondurilor UE, asta în ciuda deselor ieșiri publice ale guvernanților care vorbeau despre importanța investițiilor pentru ieșirea din criză. Așa cum știm cu toții, economia poate fi salvată doar prin atragerea de investiții și prin restructurarea reală a sistemului bugetar.
Satul românesc din secolul XXI este prădat de autorități. Comune fără canalizare, electricitate, apă curentă și, cel mai des, fără drumuri creează tabloul unei Românii care nu poate și nu dorește să trăiască european. Sigur că unele dintre aceste comune sunt avantajate în obținerea banilor europeni doar pentru simplul fapt că sunt conduse de primari PDL, pentru că cea mai mare parte a proiectelor sunt declarate eligibile doar în baza culorii politice și a prieteniei sau obligațiilor pe care miniștrii PDL le au față de anumite persoane. Din păcate, județul Iași nu se află pe harta portocalie, iar cei care suferă de pe urma acestui fapt sunt locuitorii județului.
Să nu uităm niciun moment că România plătește o cotizație anuală, în calitate de contribuabil la bugetul UE, de peste 1,4 miliarde euro și reușește să absoarbă doar 300400 milioane de euro pe an. Așadar, în loc să fim beneficiari ai bugetului european, banii destinați României se duc spre alte țări membre ale UE care știu să beneficieze de acest statut.
O cauză importantă care stă la baza acestei situații este faptul că Guvernul nu reușește să asigure cofinanțarea proiectelor europene, ceea ce face ca absorbția să fie mult limitată.
Stimați colegi, în loc să luăm bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, urmează să luăm un alt împrumut, cu dobânzi mari, de la Fondul Monetar Internațional, bani care nu vor merge nici de data aceasta în investiții, ci vor acoperi incapacitatea Guvernului de a pune în practică politici eficiente. Fondurile europene nu înseamnă însă doar bani, înseamnă spitale, școli, drumuri, înseamnă apă, canalizare și electricitate, iar de aceste lucruri este nevoie în toată țara, nu doar în zonele portocalii.
Mesajul pe care eu doresc să îl transmit guvernanților este că e o crimă să ai de primit și să nu iei, mai ales atunci când duci lipsă. Este o crimă să dai doar celor conduși de oameni care se supun politic, și nu tuturor cetățenilor țării care, conform Constituției, sunt egali în drepturi și obligații.