Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 februarie 2010
Declarații politice · Trimis la votul final
Mircea Grosaru
Discurs
„Fondurile europene, țările europene și România”
Foarte mulți dintre cetățenii României ascultă sau citesc cu mare interes, mai ales în campaniile electorale, indiferent de natura lor, despre proiecte ce ar putea avea drept rezultat accesarea de fonduri europene, dezvoltarea afacerilor sau chiar posibilitatea finalizării unor idei de orice natură: culturală, interculturală, literară, socială, economică sau poate chiar de ordin politic.
Dacă ar fi să privim lucrurile așa cum sunt ele succint prezentate, ne-am putea bucura cu toții, însă, în realitate, se pare că lucrurile stau altfel.
Dacă sunt stabilite fazele de accesare a unui proiect, acestea ar putea fi, în general, 2(două) sau 3(trei) maxim, în care, de la faza adunării documentelor până la cea a îndeplinirii unor criterii stricte de eligibilitate, de fiecare dată treci printr-o comisie.
Aceasta implică de fiecare dată a trece de o comisie, iar în general trecerea de o comisie implică și ea a cunoaște măcar o persoană din acea comisie, pentru a-ți face „lobby”. Până aici totul ar fi corect, pentru că sunt faze prin care va trebui să treci pentru a ți se face cunoscute ideile, proiectul.
Ce se întâmplă însă în continuare vă pot spune doar cei care au accesat fonduri europene din diferite linii de finanțare, chiar dacă au câștigat sau au fost respinși cu proiectul, și mai cu seamă cei din ultima categorie, care nu au cunoscut până la ultimul detaliu „mecanismul” care, de foarte multe ori, devine unul simplu, dacă știi cui să te „adresezi”, sau unul complicat, dacă nu te-ai „adresat” cui trebuia și mai ales cât trebuia.
Desigur că ușile persoanelor private sau ale firmelor private se deschid într-un alt mod decât cele ale instituțiilor statului, pentru că așa este regula în România europeană.
Așadar, cine nu cunoaște bine aceste reguli să nu-și mai pună niciodată întrebarea din ce cauză România a accesat circa 15% din fondurile europene și de ce o altă țară europeană, Spania, de exemplu, a accesat fonduri europene aproape duble din cele care i-au revenit.
De ce se întâmplă la noi aceleași lucruri ca și acum mai bine de 20 de ani este simplu de înțeles: pentru că unii în România au învățat că numai ei pot conduce, iar alții că doar alții pot munci, pentru că numai lor li se cuvin anumite privilegii, iar altora nu li se cuvin sau, dacă li s-ar cuveni ceva, li se cuvin mult mai puține decât lor.
Un proverb românesc începe cam așa: „Vin ai noștri, pleacă ai noștri...!”
*
„Vreme grea, timpuri grele și ele”
Dacă am vorbi numai din perspectiva fostelor alegeri prezidențiale, putem spune nestingheriți că „poporul a ales, poporul să plătească” însă, în realitate, pe zi ce trece lucrurile se văd a fi altele.
Avem Guvern nou cu premier vechi, avem același președinte, însă multe dintre vechile probleme ale românilor parcă nu s-au rezolvat. Poate se vor rezolva.