Ioana Jenica Dumitru

„Fondurile structurale și de coeziune – aceeași poveste cu final previzibil”

Efervescența cu care a fost primită actuala guvernare ne-a dat tuturor speranțe de mai bine.

Un punct de forță al programului politic cu care fiecare formațiune politică s-a prezentat în fața electoratului a fost și rămâne absorbția fondurilor europene. Despre acest subiect consider că este bine să vorbim mai mult acum, când avem timp să judecăm la rece eficiența sistemului prin care aceste fonduri ar trebui să ajungă la beneficiari, pentru că, nu-i așa, beneficiarii finali ai acestor fonduri sunt cei care, din patru în

patru ani, ne dau, prin vot, dreptul să îi reprezentăm în Parlament.

Optimismul actualei administrații centrale se află la cote îmbucurător de mari. Dacă domnul ministru al fondurilor europene consideră cu fermitate că până la sfârșitul anului România va avea o rată de absorbție de peste 50%, eu nu pot decât să îi urez succes, dar în același timp să îmi pun întrebarea pe care cei mai mulți dintre noi ar trebui să și-o pună. Cum?

Situația actuală este mai puțin optimistă decât lasă să se vadă guvernanții noștri. La sfârșitul anului 2011, rata reală de absorbție se situa la cota de 5,5%. Raportările Comisiei Europene situau România pe ultimul loc în UE la nivelul de fonduri atrase. Programele operaționale sectoriale însumau 19 miliarde de euro: 5,7 miliarde pe transporturi, 5,6 pe mediu, 4,3 pe POS Regio, 3,5 pe POSDRU, 2,55 pe creșterea competitivității și aproximativ 378 milioane, de această dată, pe PODCA și asistență tehnică. Gândiți-vă, stimați colegi, ce ar fi însemnat pentru PIB-ul României o rată de absorbție de 50% a acestor fonduri!

Un an mai târziu lucrurile au început să se amelioreze și România încheie anul 2012 cu o rată de absorbție de 11,47%, procent care ar putea părea decent prin prisma faptului că este cu 50% mai mare decât în anul precedent, dar, în același timp, acest procent ne situează încă pe ultimul loc în Europa la nivelul fondurilor absorbite. Spre exemplu, Bulgaria a ajuns, dacă nu mă înșel, la o cotă de 24% rată de absorbție. Citez aceste cifre nu pentru a plictisi, ci pentru a pune lucrurile în perspectivă. Așteptările pe care le putem avea de la un sistem care funcționează de peste opt ani cu aceste rezultate sunt cel puțin supraestimate.

Experiența ne-a învățat că rata de absorbție a fondurilor europene ține de câțiva factori foarte clari și cuantificabili. Degeaba ne mărim așteptările cu reforma administrativteritorială, stimați colegi, așteptându-ne să atragem sume nebănuite de la CE, pentru că am creat o suprastructură administrativă în România, numită regiune. Degeaba ne așteptăm să eficientizăm absorbția fondurilor europene prin crearea unui minister specializat pe acest domeniu, când avem câte o autoritate de management pentru fiecare program operațional care funcționează sub ministere diferite.

Aceste mișcări sistemice nu influențează deloc cei doi factori care, din păcate, controlează în mod direct nivelul de bani europeni care ajung la beneficiarii reali din România. Nu cred că trebuie să ne ascundem de un adevăr pe care, într-un fel sau altul, fiecare dintre noi îl cunoaște. Poate unii dintre noi, mai bine decât alții, știu că sistemul clientelar politic a instituit o corupție generalizată în sistemul de împrăștiere a acestor bani. Nu cred că trebuie să fim atât de încrezători că lucrurile se vor schimba în bine, atâta timp cât singura soluție reală este rocada mare între un sistem clientelar bazat pe corupția ultimilor 4 ani și un alt sistem clientelar bazat pe corupția următorilor 4 ani.