Mircea Irimescu

## „Fruntaș pe ramură”

Cei mai în vârstă cu siguranță n-au uitat întrecerile socialiste de pe vremea dictaturii comuniste. Sub comandă activistă, aparent în organizarea structurilor sindicale, de la nivelul atelierelor și schimburilor, intens cultivată propagandistic, în orice întreprindere „concurența” internă era în toi. Fără nicio diferență calitativă, urma etapa întrecerii între întreprinderi, apoi pe „ramuri”. Rolul lor: mobilizarea în realizarea „indicatorilor”. Beneficiul public era zero, folosul șefilor dornici de parvenire maxim, fiind o îndemânoasă posibilitate de afirmare.

Nu comentez aici felul în care erau receptate de oameni aceste competiții, câtă importanță li se dădea și cu ce seriozitate erau tratate. Spun doar că făceau și ele parte din mascarada vremurilor și că erau mană cerească pentru oportuniști.

Mi-am amintit, fără plăcere, de falsa dispută pentru locuri fruntașe dintre unitățile economice ale socialismului multilateral după ultimele ședințe ale șefilor de state și de guverne ale țărilor din Uniunea Europeană. Nu emulația din ce în ce mai pronunțată dintre statele europene mi-a readus în minte vremurile trecute. Asocierea involuntară îmi vine de la felul cum ne prezintă realizările și „realitățile” cel ce ne reprezintă la astfel de întâlniri.

Îmi stăruie încă în minte plăcerea cu care președintele Ceaușescu repeta obsedant necesitatea impunerii unei „noi ordini internaționale”. Știa că nu ține seama nimeni de opiniile lui, dar prin asta se iluziona că participă și el la marile decizii ale lumii.

Președintele Băsescu, căci despre el este vorba, pare a trăi astfel de evenimente cu frenezia specifică ambițioșilor șefi de odinioară. Sunt timpuri istorice, loc berechet de evidențiere personală, într-un cuvânt, ocazii de afirmare politică atât acasă, cât și în interiorul Uniunii.

Prinse în situații economice dificile, cu deficite bugetare ce nu mai pot fi susținute, aproape toate țările Uniunii Europene sunt obligate la reduceri semnificative ale cheltuielilor publice, în primul rând ale celor sociale. Lumea știe ce trebuie făcut și cunoaște consecințele acestor acțiuni: nemulțumiri sociale, scăderi ale economiei, crize.

În general, până acum, politica statelor Uniunii Europene în aceste vremuri de criză a fost una potrivită. Echilibrată, ținând seama de nevoia de coeziune între state, departe de smuncirile catastrofice prognozate în unele centre interesate. Într-o formă firească, luând în seamă caracterul organic al societății, țările UE vor ști să-și rezolve problemele acestor ani grei. Deocamdată, nicio țară cu nivel al deficitului asemănător României, care și-a protejat cetățenii de șocul unor importante suferințe sociale, nu a cunoscut evoluții spre agravarea crizei datorită faptului că a dat dovadă de măsură.

Doar la noi s-au luat măsurile de austeritate brusc, fără consultări publice, provocând suferințe individuale de neîntâlnit în alte țări. România, după unii cea mai săracă țară a Uniunii, și-a permis o altfel de abordare. Această politică este motiv de mândrie pentru liderul ce ne reprezintă în adunările la nivel înalt ale UE. Abia se stăpânește să nu dea lecții și altora. Faptul că este singurul care n-a dat dovadă de măsură, ca și altădată, este departe de a-l deranja.