Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2019
final vote batch · respins
Mihaela Huncă
Discurs
„Funcționarii publici cu statut special din cadrul ANP așteaptă în zadar de la Guvern înțelegerea și rezolvarea problemelor din penitenciare”
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor lucrează și în ziua de astăzi în spații improprii, printre amenințări și înjurături. Ei au de recuperat peste un milion de ore suplimentare și nu au un statut care să le reglementeze clar drepturile și competența muncii depuse în slujba Ministerului Justiției.
„Mai jos decât deținuții!” – astfel aș putea caracteriza situația angajaților Ministerului Justiției din penitenciare! Din păcate, cei care sunt acum la guvernare au început să se gândească numai la deținuți, după ce au intrat în închisoare politicieni și în general persoane publice ale vieții sociale și economice ale țării. Nimeni nu s-a aplecat până acum asupra situației angajaților Ministerului Justiției din penitenciare, cei care asigură până la urmă funcționarea efectivă a sistemului.
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor acuză de ani de zile Guvernul pentru incapacitatea de a înțelege și de a rezolva problemele din penitenciare. O decizie-pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului, CEDO, privind condițiile proaste în care trăiesc deținuții români a generat preocupare asupra condițiilor de detenție din România. Numai că decizia Curții Europene, dincolo de aglomerația din închisori, presupune și acordarea de condiții mai bune de lucru pentru angajații din penitenciare: bani alocați pentru infrastructură, statutul personalului și noi penitenciare. Statutul polițistului de penitenciare s-a blocat undeva în comisii la Camera Deputaților. O Românie europeană, așa cum recomandă CEDO, înseamnă și alinierea condițiilor de lucru din penitenciare la un standard civilizat. Schimbarea condițiilor de detenție ar trebui să înceapă cu aprecierea la adevărata valoare a muncii funcționarilor publici cu statut special din penitenciare!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.