Ioan Munteanu

## „Gânduri la sfârșit de an școlar”

S-a încheiat încă un an de școală, prilej cu care elevii, părinții și cadrele didactice au fost prezenți cu toții la tradiționalele serbări de dinaintea vacanței mari. Școlile au răsunat din nou de cântece, sălile s-au umplut de flori, iar cei prezenți au fost plăcut impresionați de prestația copiilor și a dascălilor. O atmosferă de normalitate și de demnitate, care nu lăsa să se întrevadă marile dificultăți cu care se confruntă învățământul românesc, supus la tot felul de experimente.

Guvernanții se zgârcesc în fiecare an când trebuie să stabilească bugetul, astfel încât învățământul nu primește niciodată procentul din PIB care i se cuvine prin lege. Miniștrii învățământului vin și pleacă în grabă, se prefac că fac reformă, demolează tot ceea ce au întreprins cei de dinainte și lasă în urma lor confuzie și haos.

Îmi amintesc că acum câțiva ani o delegație a elevilor bucureșteni a venit la Parlament cu speranța că oamenii politici vor ști să-i asculte și să-i ajute. Spre deosebire de președintele țării, care a reușit în scurt timp, dar pe termen lung să discrediteze instituția Parlamentului în ochii românilor, acești copii au declarat că: „Parlamentarii își fac bine treaba, chiar dacă mai adorm și ei din când în când, așa cum i-am văzut la televizor...”

Acum, când porțile Europei s-au deschis și pentru ei, lăsând să se vadă cum învață cei de o seamă cu dânșii, elevii noștri nu au cerut decât lucruri simple, normale, realizabile: programele școlare să nu mai fie atât de încărcate, subiectele la examene să fie mai accesibile, să fie protejați de către paznici pe durata programului de școală, să beneficieze de bilete de tren la preț redus, să fie promulgate legi pentru copiii cu handicap.

Destul de puține solicitări! La fel de bine ar fi putut să ceară ca toate școlile românești să aibă minime condiții de igienă, căldură, lumină, apă potabilă, toalete în incinta unității, copiii de la țară să aibă aceleași șanse cu cei de la oraș, să nu mai parcurgă zilnic zeci de kilometri pentru a ajunge la școală, să învețe cu profesori calificați și să nu mai fie nevoiți să abandoneze studiile din cauza sărăciei. Impresionantă a fost maturitatea de care au dat dovadă acești copii atunci când au propus „salarii mai mari pentru cadrele didactice, stabilitate în sistem, iar Legea învățământului să nu mai fie modificată în fiecare an”. Ei nu-și doreau decât să învețe în condiții decente și în siguranță, iar dascălii lor să fie apreciați, respectați și recompensați pe măsura eforturilor.

Dincolo de aceste considerații, prilejuite de încheierea unui nou an de școală, un lucru rămâne extrem de important: accesul egal la educație este un drept cuvenit oricărui copil, nicidecum o favoare, iar clasa politică, Parlamentul, Președinția, Guvernul, au obligația morală și constituțională să asigure toate condițiile pentru pregătirea generațiilor viitoare.