Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2012
other · adoptat tacit
Doinița Mariana Chircu
Intervenții legate de ordinea de zi
Discurs
„Generațiile de tineri nu trebuie sacrificate în numele reformei!”
Prea mult acuzată, prea mult hulită de opozanții oricărei forme de ameliorare a procesului de învățământ, reforma din educație a pornit pe un făgaș fără de întoarcere.
De mai bine de două decenii, toate instituțiile internaționale care cercetează cauzele prosperității sau subdezvoltării națiunilor au ajuns la o concluzie comună: educația și resursa umană bine educată este cea care poate conduce la succesul sau eșecul unui popor.
Cu toate că și noi, românii, am știut acest lucru, mai bine de două decenii am amânat decizii cruciale pentru generațiile de tineri care au părăsit băncile școlii. Așa-zisele reforme demarate în anii ’90 nu au fost decât soluții provizorii la probleme contextuale ori soluții în numele reformei și împotriva elevilor și studenților. Nu are sens să mai enumăr viciile acumulate în aceste decenii în sistemul românesc de educație, care nu au avut decât un singur rezultat: lipsa de performanță, lipsa de inovație și abandonul școlar, atât al elevilor, dar și al cadrelor didactice, care au făcut cinste școlii românești.
Sunt mândră că în anul 2010 am susținut adoptarea Legii educației naționale. E drept, e contestată, e imperfectă uneori, dar cei ca mine, care trăiesc printre cadrele didactice și părinți, știu că reacția acestora e favorabilă la reforma din învățământ. Toți, cu o singură voce, spun că într-adevăr reforma așteptată a sosit. Ea este vizibilă deja și în mediul universitar, și în cel preuniversitar. Cine își va face iluzia că peste un an de la aplicare această reformă va produce salturi spectaculoase se înșală.
Vor trece ani până când generațiile clădite pe această nouă viziune să demonstreze că am procedat bine!
Va mai trebui să știți că reforma nu-i nici pe departe încheiată, ci doar s-a deschis un drum. Metodologiile și normele viitoare ce vor trebui aplicate trebuie să fie un etalon
de performanță guvernamentală și parlamentară, pentru că eu, personal, nu admit să se mai spună „această generație de copii este o generație de sacrificiu”.
Drumul de întors, către lipsă de performanță pe care îl visează unii oameni politici nu mai există, aliații noștri într-o reformă reală fiind atât elevii și studenții și mai ales părinții. Fără ei, o reformă reală nu poate exista.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.