Laurențiu Nistor

## „«Glasul roților de tren» este tot mai firav...”

În România, după ce am ajuns pe locul 121 din 144 într-un clasament al monitorizării drumurilor, situându-ne în spatele unor țări precum Camerun, Bangladesh, Egipt, Costa Rica și Liban, lumea a-nceput să se agite și să ceară autostrăzi, mai ales care să treacă și dincolo de Carpați. În schimb, tot mai puțini își pun problema căilor ferate, una dintre cele mai eficiente și mai rapide modalități de transport la nivel mondial.

Un management mai mult decât defectuos și multiplele căpușări ale CFR-ului au adus la sapă de lemn fosta „a doua armată a țării”. În loc să fie încurajat, transportul pe calea ferată a colapsat tot mai mult, astfel dându-se la fier vechi multe garnituri de tren și mii de tone de șine, reducându-se numărul de linii de cale ferată, perturbând astfel viața a zeci de mii de oameni prin reducerea și chiar eliminarea a sute de trenuri care circulau zilnic, transportând la destinație călătorii, ajutând mii și mii de navetiști să ajungă la locurile de muncă sau la casele lor.

Un exemplu. Calea ferată care lega Deva, capitala județului Hunedoara, de orașul Brad a fost gândită încă din anii ’30 ai secolului trecut: primele studii topografice au fost realizate în anul 1937, iar lucrările de construcție au demarat

în 1939, continuând pe toată perioada războiului. Pe atunci se considera că această legătură feroviară era mai mult decât necesară, întrucât în acea vreme încă se mai găseau vizionari în domeniu și se dorea dezvoltarea economică a țării. Însă, după 1989, interese diferite de cele ale unei bune dezvoltări economice a României au dus și la abandonarea acestui traseu. După ce a fost închisă circulației în 1998, calea ferată dintre Deva și Brad a fost furată, bucată cu bucată, de către hoții de fier vechi și vândută la centrele de colectare, iar tronsonul Brad–Crăciunești a fost demontat total în 2007.

Această situație se regăsește însă mai peste tot în țară, nepăsarea, neglijența, incompetența, interesele obscure aruncând pe apa sâmbetei infrastructura și transporturile feroviare în ansamblu. S-a ajuns până acolo încât se schimbă orarul trenurilor de așa manieră încât să devină ineficiente și să se poată scoate din circulație. Astfel, orele de plecare a unor trenuri de călători au fost modificate în așa fel încât să se piardă legăturile cu alte trenuri, ceea ce a dus automat la scăderea numărului de călători care foloseau trenurile respective, care după unu-doi ani au fost anulate pentru că „nu mai erau rentabile”. Cum aceste trenuri anulate au fost suficient de multe, s-a redus numărul de linii de cale ferată, în multe zone liniile duble devenind linii simple, dispărând astfel șinele, firele de cupru, cablurile și tot ce se mai putea da la fier vechi. La aceste metode de dărâmare a CFR s-au adăugat și pagubele megaafacerilor gen Nicolaiciuc...

Parcă e un făcut: noi, românii, n-avem voie să avem nimic bun, să ne păstrăm proprietatea asupra unor sisteme de interes național. Am privatizat – culmea, nu cu societăți private, ci cu alte state! – sistemul energetic, sistemul de telecomunicații, am renunțat la industria grea, la industria de apărare, ne-am pus la pământ industria ușoară și pe cea alimentară. De peste un sfert de secol se chinuiesc unii să pună la pământ și transportul pe calea ferată, care se pare că trebuie făcută cadou cuiva, tot ca să nu fie la români.