Neculai Iftimie

„Gospodăria țărănească, o binecuvântare!”

Cheia înțelegerii rostului imens pe care îl atribuim gospodăriei țărănești stă în semnificațiile faptului că aceasta s-a dovedit, fără dubiu, o binecuvântare a șansei noastre existențiale și o realitate istorică și socială, mai ales în zona de munte.

Conceptul de „gospodărie țărănească” are, istoric, lingvistic și juridic, conotații fluide, la fel ca cel de „cooperativă agricolă”.

Cred că „gospodăria țărănească” este, dintre toate, conceptul cu cea mai mare încărcătură emoțională, întreținută de înțelepciunea populară, de etosul rural și de mitologia satului. Este conceptul care vine din trecutul hominizării, dar ține și de fibra noastră strămoșească, fiind însuflețit de o figură mitică, figura gospodarului.

Familia și gospodăria și munca pământului sunt fațete ale aceluiași lucru miraculos în evoluția multimilenară. Pe bună dreptate, vom rămâne o națiune de țărani harnici. De aici binecuvântarea, căreia îi datorăm profilul complet conturat!

În particular gospodăria țărănească a fost unitatea lucrativă a familiei de țărani, care a asigurat nu numai subzistența, ci și continuitatea, unui neam pe același teritoriu. Dar, esențial, gospodăria țărănească a fost la noi forma primordială de economie, cea mai conformă cu sensul străvechi. Etimologic vorbind, gospodăria este _oikos_ , sintagmă care vine de la greci și care dă numele științei pe care o slujim, economia.

În istoria României gospodăria țărănească a fost nucleul de elan inventiv din care s-au născut meșteșugurile, nu doar cele legate de uneltele agricole, dar și cultura și arta populară.

La noi, spre deosebire de alte locuri, emanciparea economică și-a găsit solul fertil în tradiția gospodăriei țărănești și în figura legendară a țăranului gospodar. Merită, totodată, menționat și faptul că în gospodăria țărănească s-au născut cele mai strălucitoare figuri care au desăvârșit procesele specifice formării statului național modern în secolele XIX și XX.

Astăzi gospodăria țărănească este pe cale să ajungă fermă familială.

Problema nu este de rebotezare a ceea ce este peren, ci de modul de intrare pe o piață concurențială pentru profit, fără nicio protecție pentru cel care intră pentru prima dată în acest joc. În această bătălie pentru supraconsum perdantul este hotărât dinainte.

Pentru a nu avea perdant – gospodăria țărănească – trebuie să favorizăm, prin mijloace materiale, locale, naționale, spirituale, personale sau ale guvernanților, refacerea potențialului uman al gospodăriei.

Regenerarea forței gospodăriei țărănești presupune dezvoltarea structurilor instituționale de asistență specifice producției tradiționale, deopotrivă cu structuri de promovare internă și externă a acestor produse. Aici statul trebuie să se alăture bunelor practici dezvoltate spontan.

Cred că nu este prea târziu și nu este o problemă să renască forța creativă a gospodăriei țărănești și a țăranului gospodar. Trebuie să avem voință să facem ce avem la îndemână. Trebuie să facem ca gospodăria țărănească să fie competitivă în contextul european!