Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 octombrie 2007
Informare · respins
Ivan Cismaru
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Am primit spre reexaminare această lege. Aș vrea să vă reamintesc că legea are în vedere și selectarea copiilor din familiile din mediul rural, care au venituri mai mici de o treime din venitul mediu pe economie. Aceștia vor fi grupați, apoi, în clase, la nivel de județ, pentru a constitui ceea ce ne dorim cu toții, realizarea unor vârfuri în cadrul societății românești, care să asigure gândirea unor prognoze de dezvoltare viitoare.
De aceea, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a luat în dezbatere, a analizat elementele cuprinse în raportul acesta de reexaminare și a găsit de cuviință că decizia inițială a fost foarte bună. Ne păstrăm punctul de vedere. Și raportul asupra cererii de reexaminare este de respingere, pentru că măsurile cuprinse în această lege au efect benefic asupra dezvoltării intelectuale a copiilor. Sunt județe unde aceste măsuri au fost experimentate și au dat rezultate foarte bune și dau rezultate foarte bune, iar România, considerăm noi, are nevoie de aceste valori pe care să le țină sub control și să le dezvolte în continuare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.