Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Grupul nostru va fi de acord cu retrimiterea la comisie, pentru că, din discuțiile care au avut loc între grupurile parlamentare, vom putea să aducem câteva amendamente acestui proiect de aprobare a ordonanței, în condițiile în care să putem să eficientizăm într-un mod optim și pentru comunitățile locale.
De asemenea, cred că trebuie să privim cu atenție încă o dată următorul lucru. În general, în expunerea de motive a acestei ordonanțe se discută despre gaze, despre petrol, dar trebuie să ținem cont că există și cariere de pietriș, mai există și un izvor de apă minerală. Or, valorile materiale care rezultă din exploatarea petrolului și a gazelor este cu distanță importantă față de cel care, știu eu, încarcă două sau trei bascule pe zi de pe un mal de lac, în condițiile în care amândoi sunt supuși acelorași reglementări.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.