Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2016
Declarații politice · respins
Paul Dumbrăvanu
Discurs
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține modificările Legii nr. 51/1995.
Sigur, au fost foarte multe discuții în cadrul Comisiei juridice, discuții care s-au purtat cu toți cei interesați de faptul că această profesie liberală trebuie să devină din ce în ce mai puternică și respectată în România.
Cred eu că trebuie să insistăm pe faptul că în lege s-a statuat foarte clar că avocații sunt partenerii indispensabili ai justiției pentru prima dată. Acest lucru înseamnă un plus de respect, dar și de statut, pentru că avocatul este cel care apără, de fapt, cetățenii în fața abuzurilor și în fața a ceea ce înseamnă imixtiuni ale altora în drepturile lor.
Cred eu că legile sunt făcute pentru a întări accesul cetățenilor la justiție și, în acest sens, Legea nr. 51 aduce un plus în considerarea faptului că cetățenii sunt în drepturile lor alături de avocați și avocații devin parteneri egali în justiție. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.