Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 mai 2015
other · retrimis
Sorin Avram Iacoban
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să le reamintesc colegilor liberali că noi am introdus acest proiect de lege în martie 2014, când am atenționat foarte clar asupra fenomenului care va exploda în societatea românească, și anume creditele neperformante.
Sunt foarte bucuros că susțin de la această tribună această lege, deși în Senat înțeleg că n-au votat-o.
Pe de altă parte, la Comisia juridică, invitat fiind, nu prea i-am văzut pe colegii noștri pe acolo, probabil că au avut alte probleme.
Revenind la fondul legii, aș vrea să vă spun, dragi colegi, că astăzi introducem în legislația românească un element de noutate. În țările membre ale Uniunii Europene există această lege. Iată că, de astăzi, vom avea și noi această lege a insolvenței persoanelor fizice.
De asemenea, înlăturăm o discriminare, și anume statutul persoanelor fizice față de statutul persoanelor juridice, persoanele juridice beneficiind de această lege în legislația românească.
Această lege este o formă de protecție a românilor în fața creditorilor și se prevăd în această lege proceduri administrative și judiciare privind rambursarea datoriilor în baza unui plan sau prin intermediul lichidării bunurilor debitorului.
Se reglementează astfel competența materială și teritorială, începerea procedurii de insolvență, planul de rambursare a datoriilor, lichidarea activelor debitorului, eliberarea de datoriile reziduale și de sancțiuni.
Este o lege foarte bună, pe care Partidul Social Democrat a inițiat-o și o susține pentru a fi votată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.