Lucia Ana Varga

Guvernarea actuală din România poate fi asemănată, din multe puncte de vedere, cu un tren care merge printr-un tunel fără sfârșit: nu știm încotro ne îndreptăm, luăm măsurile după instinct și păreri nefundamentate și, mai ales, nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Acesta este motivul pentru care România, deși țară membră cu drepturi deplină a Uniunii Europene, este din ce în ce mai puțin racordată la preocupările și dezbaterile ce au loc în spațiul european.

Acesta este și cazul discuției privitoare la introducerea în mediu și în consum a organismelor modificate genetic. În 2009, în urma unei solicitări a președintelui Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, 22 dintre cele 27 de state membre UE au votat împotriva autorizării de produse transgenice, dar discuția este una mult mai amplă, fiind implicate calcule enorme de ordin financiar și comercial _versus_ o viziune ecologistă asupra vieții.

În momentul de față, 11 state membre UE doresc interzicerea completă a culturilor pe bază de organisme modificate genetic și, în lipsa unui consens, solicită aplicarea principiului subsidiarității, astfel încât fiecare stat membru să își adopte legislația specifică.

În contextul acestui vid legislativ, România a devenit o zonă de experiment pe acest subiect, românii consumând din plin porumb sau cartofi modificați genetic, fără ca urmările acestui fapt asupra sănătății umane să fie complet cunoscute. De exemplu, un studiu realizat de Universitățile din Rouen și Caen arată că porumbul modificat genetic MON810, cultivat și în România, prezintă semne de toxicitate pentru organele interne, rinichi și ficat, precum și alte efecte asupra inimii, glandelor suprarenale și splinei pe animalele testate.

Poate ar fi trebuit să urmăm exemplul Bulgariei, care, în urma unor ample dezbateri publice, este pe cale să introducă un moratoriu care să interzică cultivarea acestor produse în următorii cinci ani, pentru a permite cercetătorilor efectuarea unor studii mai aprofundate în ceea ce privește impactul acestor organisme asupra mediului și sănătății umane.

În acest context, îmi este greu să înțeleg tăcerea autorităților responsabile, Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii, care ar fi trebuit până acum să genereze o amplă dezbatere pe acest subiect. Ar trebui să știm ce organisme modificate genetic se consumă în România, pe ce suprafață se cultivă, care sunt acestea, care sunt mecanismele de control și, mai ales, care sunt efectele asupra consumatorilor.

Nu este de dorit ca o astfel de decizie să fie luată în spatele unor uși închise, fără o dezbatere publică sau ca urmare a unui lobby sau a unor interese financiare, indiferent din ce direcție. Poate că mai înțelept ar fi să se spună public care este starea de fapt și, mai ales, să se încurajeze, din partea statului român, finanțarea unor cercetări serioase în această direcție, pentru că până atunci vom consuma încrezători produse neetichetate, a căror proveniență nu o vom cunoaște și mai ales nu vom cunoaște cum ne afectează aceste alimente sănătatea.