Gheorghe Ciocan

„Guvernarea în timp de criză: 25% interes propriu, 15% indolență”

De Paște, tatăl prim-ministrului Emil Boc a ciocnit un ou de capul fiului său. Desigur, n-a vrut să-și pună fiul într-o situație jenantă: a făcut-o cu drag, chiar dacă gestul său a fost poznaș. Ne întrebăm, însă, câte ouă i-ar sparge acum, cu toată indulgența, după pozna pe care a făcut-o fiul tăindu-i pensia lui și tuturor pensionarilor din această țară? Dar să presupunem că l-ar înțelege, totuși, și nu l-ar admonesta. Însă milioane de alți pensionari nu-l înțeleg și nu-l vor înțelege curând. Realitatea crizei, care nu afectează numai țara noastră, ci regiuni întregi ale globului, e incontestabilă, iar guvernele tuturor statelor afectate au luat măsuri împotriva acesteia. Dar cum se face că în nicio țară, din Europa cel puțin, oricare sunt măsurile de austeritate luate, printre acestea să nu se numără și tăierea pensiilor? Cum au putut alte state să-și protejeze cea mai vulnerabilă categorie socială, pensionarii, iar Guvernul nostru nu? Sau, altfel spus: cum au putut găsi alte state resurse de contracarare a efectelor crizei fără să aducă atingere veniturilor pensionarilor? Și de ce nu a reușit guvernarea actuală să găsească alternative similare? Este situația noastră atât de dramatică încât asemenea măsuri să fie inconturnabile? Nici în acest caz nu se pot deroba de responsabilitate: intervenția în ultima clipă, de urgență, nu reflectă decât faptul că n-au fost luate măsuri preventive, anticipative, pentru a nu se ajunge în această situație critică.

Guvernarea actuală s-ar fi putut inspira din înțelepciunea populară: omul prevăzător pune răul în față. Și, cu certitudine, se știa de acest rău cel puțin de anul trecut. Au recunoscut acest lucru chiar miniștrii, adică cei responsabili de asigurarea unei bune guvernări. Guvernarea actuală a mizat totuși, nesăbuit, pe o evoluție pozitivă. De ce? Asta înseamnă a fi responsabil, a fi optimist?

Dar de bună seamă că nu optimismul în legătură cu o evoluție generală pozitivă a fost sentimentul care a animat guvernarea actuală, ci optimismul în legătură cu propriul interes: accesul la resurse și satisfacerea clientelei politice. Acesta e adevăratul sentiment care a obnubilat evaluarea rațională a stării în care se găsea cu adevărat țara noastră.

Astfel că numai indolența ne-a adus în acest punct critic, iar indolența, când se intersectează cu interesul național, trebuie sancționată.