Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2018
other
Natalia Elena Intotero
Discurs
„Guvernarea responsabilă – măsuri concrete pentru oameni”
România este pe drumul cel bun, cu o creștere economică susținută și cu cel mai mic nivel al șomajului din ultimii 10 ani. Rezultatele unei guvernări responsabile încep să fie vizibile, toate acestea pentru că PSD are un program care prevede măsuri concrete pentru fiecare sector în parte. Fie că vorbim despre facilități fiscale, pentru zona antreprenorială, despre proiecte care eficientizează sistemul administrației locale, de sprijin direct sau prin accesarea fondurilor europene, Executivul s-a străduit să le implementeze.
Dincolo de orice, oamenii au rămas însă în centrul atenției noastre, de la pensionari, una dintre cele mai încercate zone sociale ale României, și până la copii, tineri sau persoane defavorizate, guvernarea PSD a încercat să răspundă tuturor nevoilor. Astfel, de curând Guvernul României a aprobat proiectul noii legi a pensiilor. Aceasta va intra în dezbaterea Parlamentului și va fi aprobată până la finalul acestei sesiuni parlamentare. Este o lege complexă, rezultat al unei ample dezbateri publice, care va elimina inechitățile și nedreptățile care au făcut ca persoane cu vechime egală, în aceleași condiții de activitate și pregătire profesională, să aibă pensii diferite, în funcție de momentul când au ieșit la pensie. Practic, rezultatul va fi că în 2021–2022 cele mai multe pensii se vor dubla, iar cele mai mici aproape se vor tripla.
Pentru cei mici Guvernul a aprobat programul „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație”, în cadrul căruia peste 360.000 de preșcolari și elevi din clasele a II-a– a VIII-a beneficiază în anul școlar 2018–2019 de pachete de rechizite și ghiozdane. Acest proiect este implementat în cadrul Programului operațional „Ajutorarea persoanelor dezavantajate”, bugetul total fiind de 17.314.571,40 lei.
În plus, 51.539 de preșcolari se vor bucura de rechizite școlare. Aceștia sunt beneficiari ai tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
Tot de curând au fost lansate programele guvernamentale „INVESTEȘTE ÎN TINE” și „Schema de ajutor de stat pentru susținerea industriei cinematografice”.
Primul proiect se adresează tinerilor cu vârste între 16 și 26 de ani, care pot accesa un credit de până la 40.000 de lei, dar și celor cu vârste între 26 și 55 de ani, care pot lua credite de până la 35.000 de lei. Banii împrumutați în aceste condiții avantajoase pot fi folosiți pentru cheltuieli în educație, sănătate, investiții imobiliare, cultură, sport, efectuate de oricare dintre membrii familiei beneficiarului.
Cel de-al doilea proiect, „Schema de ajutor de stat pentru susținerea industriei cinematografice”, se adresează producătorilor de film, care pot aplica pentru obținerea unor finanțări garantate de stat, pentru producții românești și străine, realizate în țara noastră. Este cea mai atractivă schemă de ajutor de stat din Europa pentru cinematografie, care beneficiază de un buget anual de 50 de milioane de euro. Se urmăresc stimularea producției de filme, încurajarea inițiativei private în domeniile creației, finanțării, producției și distribuirii filmelor românești sau realizate cu participare românească.