Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Aurel Donțu
Discurs
„Guvernele premierului Boc au calamitat sistemul de sănătate românesc”
Neplata arieratelor datorate de guvernele Boc atât mediului public, cât și celui privat, a semnat, cu bună știință, condamnarea la moarte sigură a întregului sistem de sănătate românesc și a oferit acestuia gratuit ghilotina la pachet.
Majoritatea spitalelor mari din București, dar și din toate județele țării, au intrat deja în colaps financiar, fapt care le face aproape nefuncționabile și care le dă cea mai neagră soluție posibilă: închiderea porților acestora. Din păcate, acesta nu este singurul motiv ce a contribuit la starea muribundă în care se află sistemul de sănătate românesc. Mai sunt și altele, brevetate cu toată mândria și îndărătnicia de către premierul tuturor posibilităților nefaste, domnul Boc și ale sale magnifice cinci guverne, indiferente la consecințele iraționalelor lor hotărâri.
Astfel, după reducerea drastică a salariilor bugetarilor cu 25% dintr-un foc, categorie în care a intrat și personalul medical, mii de asistente și medici și-au dat demisia și au decis să ia calea exilului, pentru a-și oferi serviciile celorlalte țări europene, care, cu siguranță, știu să le aprecieze munca. Aceștia părăsesc spitalele din România și din cauza faptului că aici nu le mai pot oferi pacienților lor servicii medicale de calitate și merg acolo unde sunt convinși că vor putea să-și profeseze corect și decent meseria.
O consecință a politicilor dezastruoase pe care le practică drept infuzii de binefacere guvernanții domnului Boc este punerea în dificultate a funcționării celor mai importante spitale din România. De exemplu, cel mai mare spital de copii din țară, Marie Curie, și-a închis deja mai multe secții din cauza lipsei acute de personal și a dotărilor din ce în ce mai precare și riscă să-și suspende de tot activitatea din motive financiare. Și în județul Brașov, mai toate spitalele sunt în pragul colapsului și chiar spitalul județean are mari probleme de supraviețuire. Nu mai sunt bani nici pentru medicamente și operații, dar nici măcar pentru hrana pacienților internați.
Aproape 80% din medici spun că nu au instrumentarul necesar, personalul e insuficient și riscă să se îmbolnăvească. Din spitale lipsesc până și cele mai elementare materiale sanitare: „La noi în spital nu este nimic, nici mănuși, nici seringi. Le dăm listă pacienților să-și cumpere. Nu mai spun de protecția noastră, care nu există. Noi ne cumpărăm mănuși, halate și ce mai avem nevoie”, declară unul dintre medicii participanți la o cercetare comandată de Federația „Solidaritatea Sanitară”.
Statisticile oficiale arată că, în prezent, peste 6.000 de medici dintre cei 40.000 câți erau înregistrați în România au părăsit deja sistemul sanitar. La aceștia se adaugă și numărul asistentelor medicale aflate la muncă în străinătate, adică 6.800 dintre cele 120.000 înregistrate. Dacă prognozele din studiul privind migrația medicilor se adeveresc, România va ajunge să aibă aproximativ 10.200 de medici pentru 22 de milioane de oameni, ceea ce înseamnă că un singur doctor va avea peste 2.000 de pacienți. Doar în primele șase luni din 2010, România a pierdut peste 8.100 de cadre medicale care au plecat, prin contracte de muncă, să lucreze în clinicile și spitalele din străinătate.