Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2011
Informare · informare
Angel Tîlvăr
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților,
Discurs
„Guvernul Boc nu are ca prioritate accesarea fondurilor europene”
România ocupă ultimul loc la capitolul absorbția fondurilor europene. Conform unor sondaje, România a reușit să absoarbă puțin sub 15% din fondurile europene valabile, atât la dezvoltare regională și coeziune, cât și la capitolul social.
Astfel, dintr-un total de 3,68 de miliarde pentru fonduri sociale, România a reușit să atragă 14,16%, ocupând penultimul loc între statele europene la acest capitol. Singurul stat care se plasează mai jos la acest capitol este Malta, cu o rată de absorbție de 13,76%. Din cele 15,53 miliarde de euro alocate României, ca fonduri pentru dezvoltare regională și fonduri de coeziune, autoritățile au atras, până la 1 martie 2011, 13,43%, fiind pe ultimul loc între țările europene.
Cu toate acestea, Guvernul Boc se rezumă doar la declarații în ceea ce privește importanța accesării de fonduri europene.
Pentru a exemplifica, doresc să vă aduc la cunoștință cazul centurii de ocolire a municipiului Focșani.
Studiul de fezabilitate pentru „Centura de ocolire din zona de nord a municipiului Focșani” a fost elaborat din bugetul Consiliului Județean Vrancea, iar ca urmare a discuțiilor cu conducerea CNADN, s-a cedat acesteia dreptul de utilizare a documentației.
Documentația a fost însoțită de 28 avize și acorduri, iar după predarea către CNADN, a fost avizată de către CTE al CNADN, CTE al MT, Consiliul interministerial, avizată de ministerele de resort, respectiv ministrul finanțelor publice, domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu și ministrul dezvoltării regionale și turismului, doamna Elena Gabriela Udrea.
Lungimea totală a traseului centurii de ocolire a municipiului Focșani este de 3,45 km, este amplasată în zona de nord a municipiului Focșani, județul Vrancea, și face legătura între DN 2 (E 85), București – Suceava, și DN 2D, Focșani – Târgu Secuiesc, asigurând traversarea CF 500 și racordul cu DN 2 (E 85), cu pasaj suprateran.
S-a elaborat Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-ecomonici ai obiectivului de investiții „Centura de ocolire din zona de nord a municipiului Focșani” și a fost postat spre consultare pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii http://www.mt.ro/transparenta/2010/H.G.centura%20focsani. pdf, în data de 15.07.2010. Un timp, a fost postat și pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.
Nota de fundamentare relevă atât faptul că proiectul se încadrează în politicile naționale și europene în domeniul transporturilor, precum și beneficiile pe care proiectul le poate aduce, atât traficului regional și național, cât și factorilor de mediu.
Mai mult decât atât, propunerea vine în completarea programelor naționale, asigurând descărcarea pe DN2–E85 a traficului de pe mult discutata Autostradă Ploiești–Buzău–Focșani.
Însăși nota de fundamentare relevă importanța construirii centurii ocolitoare, deoarece aceasta „se încadrează în strategia CNADNR pentru 2010–2015 și va conduce la reducerea impactului negativ asupra mediului, prin diminuarea emisiilor de poluanți în municipiul Focșani.