Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 octombrie 2011
Declarații politice · adoptat
Radu Eugeniu Coclici
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Guvernul calcă în picioare Constituția și legile țării”
PSD a sesizat Curtea Constituțională împotriva Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care eșalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câștigate în instanță de către bugetari. Este anormal și nefiresc cum a instituit Guvernul Boc o premieră juridică, legiferând peste hotărâri judecătorești definitive și executorii cu ajutorul unei legi care încalcă, pe de o parte, drepturi constituționale fundamentale, iar pe de altă parte, jurisprudența CEDO. PSD a sesizat CCR pentru încălcarea, prin această ordonanță, a articolelor din Constituția României care privesc egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul de proprietate, dreptul la trai decent și pensie, interzicerea restrângerii unor drepturi sau libertăți. Prevederile legii statuează că personalul din sectorul bugetar nu beneficiază, în punerea în aplicare a unui titlu executoriu, de aceleași condiții ca orice alt cetățean creditor, fiind limpede că se aplică un tratament în mod vădit defavorabil persoanelor încadrate în sectorul bugetar. În jurisprudența CEDO, „dreptul la executare” este recunoscut ca făcând parte din dreptul de acces la justiție, iar Curtea a stabilit că „dreptul la justiție... ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unuia dintre Statele contractante ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână fără efect, în defavoarea unei părți”. Cu privire la dreptul de proprietate, CEDO a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun câștigat. Neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor. Lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament.
Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 limitează dreptul la un nivel de trai decent prin faptul că modifică pe o perioadă foarte mare de timp termenul de eșalonare a plăților din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, fără ca statul să ofere o altă facilitate compensatorie cetățenilor în schimbul termenului prelungit de plată. Motivarea cu care Guvernul s-a prezentat în fața Parlamentului pentru adoptarea ordonanței, pentru „evitarea depășirii țintei de deficit bugetar”, nu se încadrează sub nicio formă printre condițiile prevăzute expres și limitativ de Constituție, condiții care pot impune restrângerea unor drepturi sau libertăți cetățenești. Această hotărâre aberantă va costa statul român și mai mult, atât moral, cât și material, pentru că se adună penalități de plată și, deloc neglijabil, potențiale despăgubiri cerute în instanțele internaționale de către cei nedreptățiți.
Amânarea succesivă de către un guvern, prin ordonanțe de urgență, a executării unor hotărâri ale instanței reprezintă o premieră juridică în lume și o rușine de care vom scăpa cu greu.
*
„PSD este și va rămâne cel mai important partid al României”