Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Găvrilă Ghilea
Discurs
„Guvernul compromite digitalizarea în România”
Avertizam, în urmă cu nici o lună, printr-un demers parlamentar similar, că Ordonanța de urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, adoptată la finele anului trecut, va pune economia României la pământ.
Mă refeream mai ales la art. 86 al contestatului act normativ, care instituia taxa pe activele financiare, aplicată tuturor instituțiilor bancare, fie ele instituții de credit, persoane juridice române, ori sucursalele din România ale instituțiilor de credit ale persoanelor juridice străine, care va genera, ca prime consecințe, creșterea ratei inflației și, implicit, a ratelor dobânzilor pe piață, în contexul posibilei reapariții a unor presiuni inflaționiste și/sau a unor eventuale atacuri speculative asupra leului.
Efectele negative ale OUG nr. 114/2018 vor afecta însă și industria de telecomunicații, prin suprataxarea acesteia cu un procent de 3% din cifra de afaceri, față de doar 0,4%, cât era prevăzut anterior, așa cum se stipulează la art. 77, cu efect direct asupra creșterii tarifelor către utilizatorii finali și descurajarea dezvoltării investițiilor în domeniu.
Contrar asigurărilor coaliției de la guvernare, care susținea că acest act normativ este în folosul românilor, aceștia plătesc deja mai mult pentru internet, cablu și telefonie, după ce furnizorii acestor servicii au majorat sau și-au anunțat intenția de majorare a prețului abonamentelor.
Dar, ceea ce este mai grav, după cum susțin principalii actori economici de pe piață, suprataxarea industriei de telecomunicații va duce la ratarea țintelor privind digitalizarea în România, introducerea tehnologiilor 5G, IoT, smart city, acoperirea zonelor „albe” – fără acoperire cu servicii de internet broadband – și va antrena frânarea creșterii economice viitoare a țării.
Asociația Operatorilor Mobili din România a estimat că taxa anuală de 3% din cifra lor de afaceri reprezintă aproximativ 100 de milioane euro, bani pe care Guvernul României intenționează să îi colecteze de la operatori și care nu vor mai fi investiți în dezvoltarea de rețele și noi servicii de telecomunicații din România.
Aceeași sursă mai susține că OUG nr. 114/2018 conține prevederi fără precedent la nivel european, care instaurează un regim de sancțiuni atât excesive, cât și discriminatorii pentru companiile telecom față de companiile din alte industrii, descurajând astfel extinderea și modernizarea rețelelor de comunicații.
Care va fi beneficiul românilor dacă se vor epuiza resursele financiare ale sectorului de comunicații mobile în detrimentul investițiilor necesare pentru dezvoltarea rețelelor doar coaliția PSD–ALDE știe!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .