Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 martie 2018
other · adoptat
Dumitru Oprea
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
„Guvernul paralel. Paralel cu școala!”
La recentul congres al PSD, Liviu Dragnea și-a îndemnat colegii să nu se mai lase înșelați de aparențe: reforma educației din ultimele trei decenii a eșuat. Liderul formațiunii politice care a incendiat școala românească în aceste decenii își arogă acum rolul de pompier, de parcă toată lumea s-ar fi născut ieri.
PSD a dat cei mai mulți miniștri ai educației în perioada de după 1989, toți cu ambiții de reformatori. Rezultatul este recunoscut astăzi de Liviu Dragnea: un dezastru!
Punctul culminant al preocupării social-democraților pentru școală l-a reprezentat plantarea domnului Liviu Pop la minister, corigent nu doar în domeniul administrării sistemului, ci și la gramatică. Părinții au avut un exemplu
numai bun de dat copiilor: dacă nu înveți carte, riști să ajungi ministrul educației!
Pentru a vorbi cu adevărat de o reformă a școlii românești, pe lângă bani, este necesar să fie eliminat controlul politic al învățământului, în special al celui preuniversitar. Inspectoratele școlare județene au devenit adevărate feude conduse în folosul partidului, directorii de școli continuă să fie numiți prin pseudoconcursuri, pe bază de carnet de partid, doar că acum au dublă subordonare, față de minister și față de primar.
Nu suntem departe de adevăr nici în privința glumei care circulă despre îngrijitorii din școli – și ei trebuie să dovedească iubire față de partid.
PSD a folosit școala românească exclusiv în scopuri electorale ori de câte ori a ajuns la putere, adică foarte des. Elevii, părinții și profesorii au ajuns să fie în atenția socialdemocraților numai ca masă de manevră electorală.
Cu grija permanentă de a nu supăra, de a nu strica înțelegerile locale, de a nu lua elevii note mici nu se poate realiza niciun fel de reformă pe baze solide. A încerca noi și noi reforme în acest climat înseamnă a juca viitorul țării la jocurile de noroc, cu șanse infime de câștig.
Pentru PSD, atunci când se află la guvernare, examenele naționale sau bacalaureatul devin prilej de adunat capital politic, nu de moment al adevărului.
PSD vorbește cu dușmănie despre editorii de manuale școlare, dar nu face nimic să rezolve adevăratele probleme – programele școlare și disciplinele de studiu total inadecvate prezentului, pentru a nu mai vorbi despre viitor.
Când școlile transformă disciplinele opționale în materii obligatorii la ordinul inspectorilor-șefi sau al miniștrilor, fără să țină cont de interesele elevilor și părinților, atunci ne dăm seama că orice reformă s-a dovedit, în cele din urmă, a fi doar o mimare a preocupării pentru domeniu și atât.
Da, educația are nevoie de mult mai mulți bani, însă sistemul preuniversitar trebuie scos cu totul de sub controlul politic, iar cel universitar trebuie să aibă garantată integral autonomia, așa cum prevede legea.