„Guvernul Ponta duce România din nou aproape de prăpastie prin politici economice aberante”
Vin în fața dumneavoastră cu o declarație care se dorește a fi un semnal de alarmă față de direcția greșită în care duce actuala guvernare țara. Suntem în săptămâna în care PDL depune o nouă moțiune simplă la adresa Guvernului USL, după ce în ultima perioadă s-au înmulțit veștile foarte proaste aduse de acest Guvern românilor. Ne apropiem cu pași repezi de prezentarea proiectului de buget pentru anul viitor, un moment al adevărului pentru lipsa de performanță a actualului Guvern.
Pentru început, să amintim care sunt „roadele” culese după 18 luni de guvernare USL: avem minus 8 miliarde de lei venituri colectate la buget față de prognozele făcute tot de acest Guvern. Avem minus 36% investiții străine directe. Avem cea mai mare rată a șomajului de la izbucnirea crizei economice, de 7,5%. Avem peste 30 de taxe noi sau mărite în acest an.
Să vedem și ce nu avem după aceste 18 luni de guvernare USL. Nu există nicio măsură de stimulare a ocupării pieței muncii, deși acest Guvern a promis un milion de noi locuri de muncă în 4 ani. Nu avem o politică fiscală predictibilă și adaptată nevoilor mediului de afaceri. Nu avem o strategie coerentă pentru absorbția fondurilor europene în perioada 2014–2020. Nu avem, în ultimă instanță, un plan concret de măsuri prin care economia să se relanseze.
Aceasta este radiografia economiei românești la acest moment, una deloc încurajatoare. Problema și mai mare este că atât negocierile cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială, cât și recentele anunțuri privind politica bugetară în 2014 adâncesc și mai mult această falie între așteptările românilor și slaba performanță guvernamentală.
Să le luăm pe rând.
Creșterea salariului minim în două trepte, la 850 lei în ianuarie 2014 și la 900 lei în iulie 2014 este o măsură incompletă care, în această formă, nu face altceva decât să îngroape mediul privat și să ducă la creșterea șomajului și a muncii la negru. Această măsură trebuie obligatoriu însoțită de reducerea CAS la angajatori cu cel puțin 5 puncte procentuale, așa cum susține PDL. Pentru mediul privat, majorarea salariului minim va crește costurile cu munca acolo unde se utilizează plata la nivelul minim pe economie.
Implicit vor crește cheltuielile cu care se diminuează veniturile obținute din comercializarea produselor și serviciilor. Variantele de reacție nu pot fi decât majorarea prețurilor pentru transmiterea costurilor suplimentare cu munca spre consumatorul final sau reducerea marjei de profit, adică a taxelor achitate către stat. Scenariul și mai prost ar fi pierderea de locuri de muncă în mediul privat, ca urmare a acestei creșteri a salariului minim, fapt care ar pune
presiune și pe buget. În plus, vom avea probabil o nouă explozie a contractelor de muncă la negru.
A doua măsură anunțată este creșterea fondului de salarii cu 3%, ceea ce nu este decât praf în ochi pentru bugetarii cu cele mai mici salarii. Dacă guvernarea USL chiar ar vrea să aducă salarizarea bugetarilor pe principiul echitabilității, ar pune în aplicare Legea salarizării unitare. Preferă, în schimb, această variantă simplistă, în care aruncă niște firimituri. Avalanșa scumpirilor de anul viitor (gaze, electricitate, carburanți) va anula această creștere infimă.
Legea-cadru a salarizării fixează ca obiectiv final stabilirea salariilor funcțiilor de bază prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, în cazul fiecărei persoane, cu valoarea de referință a coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare 1. Acest obiectiv general trasat de legea-cadru este pus în practică etapizat, pe fiecare an, în funcție de evoluția economică, astfel încât să poată fi atins într-un număr de câțiva ani (se au în vedere 4 ani, 2011–2015), dar vom vedea în funcție de mersul economiei. Prin aplicarea legii am ajunge la un raport între salariul de bază minim și cel maxim în sectorul bugetar de 1 la 15.
Prin indexarea anuală a pensiilor cu 3,75%, Guvernul USL nu face un cadou, nu dă nicio creștere suplimentară, ci pur și simplu își îndeplinește o obligație legală. În schimb, Guvernul USL reușește prin noile taxe pe carburanți și energie, care vor afecta într-un efect de domino toate prețurile la produsele de consum, să anuleze această indexare și chiar să mai ia din buzunarele pensionarilor.
Prin proiectul de buget bazat pe creșterea galopantă a fiscalității, Guvernul Ponta 2, cu sprijinul direct al liberalilor, au mai pus o temelie la construcția unui stat socialist multilateral dezvoltat, un stat în care milioane de noi români vor deveni asistați sociali, iar mediul de afaceri va fi îngropat. Negocierile cu FMI pentru bugetul pe 2014 reprezintă o umilință pentru clasa mijlocie și pentru toți românii care muncesc cinstit și din greu pentru a produce valoare adăugată în economie. Aceste negocieri constituie un nou act de trădare a clasei mijlocii și a valorilor de dreapta de către PNL.
Diferența majoră între cele două guvernări este că măsurile PDL din 2010 nu au omorât mediul privat, în timp ce actuala guvernare USL bate noi cuie în sicriul acestora. Guvernarea PDL din 2010 și-a asumat obiectivul reducerii drastice a deficitului bugetar de la peste 9% în 2009 la sub 3% în 2012, obiectiv, de altfel, îndeplinit, și folosirea acestor economii bugetare în investițiile publice generatoare de locuri de muncă. Așa am reușit să nu omorâm economia privată și să ținem permanent rata șomajului sub 7%. Guvernul USL nu își propune sub nicio formă reducerea deficitului prin aceste măsuri criminale, dimpotrivă îl crește cu 0,2%, dar, în același timp, pune cruce micilor întreprinzători și asta în condițiile în care deja în perioada septembrie 2012–septembrie 2013 USL a produs peste 50 de mii de noi șomeri, iar rata șomajului este constant la 7,5%!
Remarcăm, din păcate, din nou, absența oricărei măsuri pentru însănătoșire a mediului de afaceri sau pentru crearea de locuri de muncă. Atenție la ordinea măsurilor luate: creștere explozivă a prețurilor prin taxare agresivă și apoi, infim, creșterea unor salarii și a pensiilor.
În an electoral, USL va mări salarii și pensii electoral atât de puțin încât să se poată lăuda. Creșterile au loc pe fondul scumpirilor stimulate de noile taxe introduse. După cele 30 de taxe noi și impozite majorate se anunță altele noi: accize indexate cu inflația, taxe pe clădirile speciale, inclusiv
pe rețelele electrice, taxe suplimentare pe combustibili, care înseamnă prețuri mai mari la toate produsele și facturile.
Per ansamblu, toți românii vor sărăci prin noile măsuri anunțate de USL. Creșterea prețului carburanților la peste 6 lei per litru de benzină va antrena scumpiri în lanț pentru toate prețurile de consum, iar noile taxe pe construcții speciale vor crește factura românilor la gaze și electricitate cu până la 20%. Aceste scumpiri vor duce la explozia ratei inflației și la scăderea brutală a nivelului de trai. Micile compensații de tipul indexării pensiilor cu 3,75% sau a fondului de salarii cu 3% nu vor acoperi sub nicio formă aceste tăieri de venituri.
PDL a cerut în repetate rânduri Guvernului Ponta relaxare fiscală, dereglementare legislativă și debirocratizare pentru a oxigena mediul de afaceri. PDL a cerut crearea Autorității Naționale pentru Protecția Întreprinzătorului, gâtuit de stat. PDL a cerut CAS diminuat cu 5 puncte procentuale la angajator, în paralel cu creșterea salariului minim pe economie la 1.000 lei. Toate aceste măsuri sunt sprijinite și de mediul de afaceri și de clasa de mijloc care produce valoare adăugată în economie. Toate aceste măsuri ar trebui susținute de orice forță politică de centru-dreapta, pentru că doar așa putem relansa economia, doar așa putem recompensa real munca. Fac un apel și pe această cale la colegii liberali ca, în ceasul al doisprezecelea, să nu gireze un nou atac năprasnic la antreprenoriatul românesc. Este timpul să ieșim din logica electoralistă și să punem pe masă un plan concret de relansare economică, un plan care să țină cont de doleanțele mediului de afaceri, singurul care poate în mod real să creeze locuri de muncă și bunăstare, atât timp cât nu este sabotat de politica Guvernului. Or, aceste propuneri pentru bugetul 2014 tocmai asta fac, prăbușesc și mai mult România și o duc din nou aproape de prăpastie. Dezbaterea și votul pe moțiunea simplă introdusă de PDL sunt o șansă și pentru colegii liberali de a-și exprima mult clamata identitate de dreapta. Să facem din această moțiune un moment al adevărului pentru a duce țara din nou pe o direcție de relansare economică.
*
„Implicarea femeilor în dialogul social – condiție esențială pentru egalitatea de gen în societate”
Despre dialog social auzim vorbindu-se în fiecare zi, ba chiar avem mai nou și o doamnă ministru cu acest portofoliu. Și despre egalitate de șanse între femei și bărbați mai auzim din când în când: de 1 martie, de 8 martie. Despre cele două împreună, aproape niciodată, deși la nivel european și în cadrul Organizației Internaționale a Muncii tema egalității de șanse în contextul dialogului social este una centrală.
În anul 2010, România se confrunta cu o criză economică ce impusese deja măsuri drastice, măsuri pe care alte state din Uniunea Europeană abia acum încep să le adopte. De asemenea, modul în care era reglementată relația angajator – angajat la acea vreme constituia principala cauză care ținea departe investițiile străine care ar fi putut contribui la crearea de noi locuri de muncă. În 2010, România avea cea mai rigidă piață a muncii din Uniunea Europeană – angajații incompetenți erau greu de concediat, contractele încheiate pe perioadă determinată erau aproape inexistente, iar legea apăra, înainte de toate, angajatul. Consecința imediată a acestor prevederi era reținerea companiilor în a angaja personal nou, în condițiile în care concedierile erau dificil de realizat, acest lucru afectându-i, în primul rând, pe tineri și pe șomeri. În această situație, în condițiile în care creșterea competitivității economiei românești și a atractivității ei pentru
investitori, precum și consolidarea sectorului privat depind în mare măsură de piața forței de muncă și de gradul de flexibilitate al acesteia, care, practic, nu exista la acea dată, se impunea de urgență reformarea legislației pieței muncii.
Pe de altă parte, Guvernul a urmărit unificarea legislației în ceea ce privește dialogul social. Până la mijlocul anului 2011 relațiile între partenerii sociali, modalitățile de constituire și de organizare a organizațiilor sindicale și patronale, precum și derularea dialogului social instituționalizat, negocierea contractelor colective de muncă și soluționarea conflictelor de muncă erau reglementate prin acte disparate, elaborate și emise în perioade și contexte socioeconomice diferite.
Astfel, prin Legea nr. 62/2011 au fost integrate într-un mod unitar și revizuite actele normative în aplicarea cărora s-au constatat disfuncții, noua lege asigurând unitatea conceptuală de abordare, uniformizarea terminologică și compatibilizarea procedurilor.
Reunirea într-un singur instrument juridic – Legea dialogului social – a actelor normative care reglementau părți a ceea ce înseamnă dialogul social, precum și organizarea și funcționarea instituțiilor și organismelor cu competențe în această problematică au reprezentat un pas înainte către un dialog social real, evitându-se astfel referirea la multiple acte normative.
Valoarea adăugată a celor două reglementări în discuție a fost recunoscută în nenumărate rânduri de instituțiile financiare internaționale, iar continuarea implementării lor în parametri legali constituie încă o prioritate pentru acestea. Astfel, atât în scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române în iulie Fondului Monetar Internațional în cadrul noului acord preventiv, cât și în raportul de evaluare a instituției din septembrie, se precizează că noul Cod al muncii a îmbunătățit în mod semnificativ funcționarea pieței muncii, iar contractele pe durată determinată au contribuit la creșterea gradului de ocupare, acestea crescând de la 6% din totalul contractelor active la finele lunii iunie 2011, la 9% la finele lunii iunie 2013. De asemenea, în cadrul acelorași documente, autoritățile române își asumă că vor continua monitorizarea implementării Legii dialogului social.
Problematica egalității de șanse în dialogul social excedează însă aceste dispute politice. Sunt câteva teme extrem de importante pentru a asigura o egalitate reală între bărbați și femei pe piața forței de muncă: creșterea participării femeilor pe piața muncii, plata egală la muncă cu valoare egală, viața de familie și relațiile de muncă, violența la locul de muncă și participarea femeilor în funcții de conducere. Prin violență nu mă refer neapărat la violență fizică, ci mai ales la cazurile de violență verbală, hărțuire sexuală.
În ceea ce privește participarea femeilor la funcții de conducere cred că ar trebui să depășim stadiul dezbaterilor în cerc restrâns despre cum creștem participarea femeilor în viața politică. Trebuie să extindem această dezbatere și la prezența femeilor la conducerea companiilor, a organizațiilor patronale și sindicale. Nu putem ajunge la o egalitate în termeni reali atât timp cât deciziile sunt luate unilateral, fără o consultare reală a femeilor. Subreprezentarea femeilor în funcțiile de conducere reprezintă, fără îndoială, un deficit de democrație, pentru că sunt excluse de la decizii o parte din cele care vor fi afectate direct sau indirect.
Dialogul social și implicarea organizațiilor sindicale sunt, în cele din urmă, cea mai bună metodă pentru a avansa în asigurarea egalității de gen. Degeaba noi, politicienii, venim cu tot felul de legi dacă aplicarea acestora nu este susținută
de cei direct implicați: angajatorii reprezentați prin patronate și angajații reprezentați prin sindicate. În același timp, fără o legislație echitabilă și flexibilă nu vom putea avansa soluții pentru atingerea egalității de gen.
Gradul de ocupare a femeilor în România este doar de 51%, iar salariul lor este mai mic cu 10% decât al bărbaților. Avem o imagine clară, astfel, a unei subreprezentări a femeilor pe piața muncii și a discriminării acestora. Iar aici nu avem o problemă de legislație pentru că atât la nivel național, cât și european nu există bariere. Avem în schimb o problemă de fiscalizare a forței de muncă, pentru că, chiar dacă cifra oficială este de 51% ocupare a femeilor, vă asigur că acești 51% nu includ toate femeile din fabricile de confecții, din firmele de curățenie, acolo unde sunt plătite cu salariul minim, iar angajatorul nu este dispus să mai dea încă 30% la stat taxe și impozite. De acea PDL susține reducerea cu cinci puncte procentuale atât la angajat, cât și la angajator, pentru ca aceste femei care lucrează în economia gri să beneficieze și ele de asigurări de sănătate, pensie, șomaj.
Ne-am obișnuit să discutăm foarte mult despre alocația pentru copii și care este nivelul optim al acesteia. Majorarea sumelor acordate drept alocații pentru copii este una dintre politicile necesare pentru a încuraja natalitatea, în condițiile în care nivelul actual este unul din cele mai scăzute din Europa, iar suma este derizorie până și pentru a asigura necesarul de bază pentru un copil care merge zilnic la școală (haine, rechizite, alimentație). Din păcate însă, în prea multe cazuri, alocația copiilor devine mijloc de subzistență pentru părinți.
Pentru a stimula creșterea copiilor care să aibă o șansă la un nivel de trai decent și la o educație bună sunt necesare măsuri care să se adreseze claselor urbane, cu venituri medii și mari. Guvernarea USL este prinsă însă în capcana ipocriziei, resursele bugetare în scădere nepermițându-i să pună în aplicare măsurile sociale cu care s-au lăudat în perioada de opoziție și în campania electorală din 2012. PDL susține un pachet de măsuri care să includă:
– mărirea alocațiilor pentru copii;
– masa caldă în școli;
– programul „Școală după școală”;
– măsuri de susținere a dezvoltării sistemelor suport pentru îngrijirea copiilor: bone, creșe, grădinițe prin subvenții acordate familiilor și/sau angajatorilor care oferă astfel de facilități.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.