Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2015
other
Lucreția Roșca
Discurs
„Guvernul Ponta face dreptate românilor!”
Domeniul economic și fiscal, precum și implementarea de noi măsuri sociale se numără printre obiectivele primordiale ale Guvernului pentru acest an, în care vom obține din nou o creștere economică semnificativă. Astfel, Executivul și-a fixat un număr de 12 domenii-țintă, principalele obiective fiind consolidarea preocupărilor de redresare, în special în domeniul economic, social și al sistemelor fundamentale – sănătate și educație. Aceste priorități pornesc de la premisa unei stabilități și colaborări mai intense între Parlament și Guvern, care au făcut ca în ultimii trei ani România să înregistreze, an de an, atât un procent însemnat de creștere economică, cât și o reducere considerabilă a șomajului. Numai anul trecut, spre exemplificare, numărul șomerilor s-a redus cu 140.000 de cetățeni, care au acum un loc de muncă. Un alt element important în ecuația creșterii nivelului de trai al românilor, propusă de Guvernul PSD, este inflația de doar 1% din 2014, aspect care a contribuit, de asemenea, la menținerea prețurilor produselor indispensabile populației sub acest nivel al inflației.
Reperele principale pentru acest an sunt, cum spuneam, implementarea măsurilor legislative de continuare a creșterii și stimulării economice. Totodată, Executivul nostru va transpune în practică și un alt deziderat esențial, care poate fi atins doar printr-o colaborare Parlament – Guvern pe termen lung, respectiv ca o parte cât mai importantă din creșterea economică să fie transmisă către cetățeni, să fie resimțită efectiv de români printr-o distribuție mai echitabilă a resurselor și prin păstrarea echilibrului social. Din acest punct de vedere, Strategia de combatere a sărăciei, un document extrem de complex și pragmatic, elaborat recent de Guvern, în colaborare cu instituțiile internaționale, urmează să fie pusă în aplicare după ce va fi prezentată plenului reunit al Parlamentului.
O primă țintă a Executivului, respectiv reducerea TVA la produsele alimentare indispensabile încă de la mijlocul acestui an, constituie, indiscutabil, o reușită extrem de importantă atât pentru economia românească, cât mai ales pentru oameni. Această reducere a TVA se va vedea imediat în creșterea posibilității românilor de a-și ușura costurile vieții, fapt ce va duce implicit la majorarea standardului de viață și un grad sporit de suportabilitate a coșului zilnic al necesităților.
De asemenea, paleta măsurilor sociale se referă la indexarea anuală a pensiilor, fapt ignorat cu desăvârșire de fostele guverne Băsescu–Boc, dublarea alocațiilor pentru copiii din familiile dezavantajate, indexarea indemnizației persoanelor cu dizabilități. Acestea sunt realități susținute de bugetele alocate pentru acest an, iar Executivul le va aplica și în anii viitori, fără nicio legătură cu campaniile electorale ce vor urma. România are nevoie în continuare de astfel de măsuri de echilibru social, ipostază definitorie pentru realizarea obligației statului de a încuraja o societate mai omenoasă, care să aibă grijă în mod unitar de toate categoriile populației, în special de persoanele cu posibilități materiale reduse.