Radu Stroe

„Guvernul postmoțiune”

Supraviețuitor la limită al unei noi moțiuni de cenzură, Guvernul Boc rămâne consecvent principiului ambiguității și contradicției care l-a consacrat, al polarizării discursului și al lipsei totale de unitate de esență între miniștri, informații colportate presei sunt apoi, după o rezonabilă fezandare, contrazise și contracarate, pentru a ține ocupată agenda publică sau, cel mai probabil, pentru tatonarea terenului.

Așa se explică faptul că mult dezbătuta remaniere guvernamentală a trecut în subsidiar faptul că reducerile salariale și ale pensiilor pot fi făcute nu până la sfârșitul anului, ci, așa cum declara consilierul guvernatorului BNR, pentru minim doi ani de zile, că până la sfârșitul anului vor mai fi disponibilizați peste 100.000 de bugetari.

Tot Lucian Croitoru aserta halucinant la un seminar privind sectorul IMM: „Trăim într-o ipocrizie colectivă. Cum să ai miniștri de înaltă calitate dacă îi plătești cu extrem de puțini bani? Din cauza asta nu poți să ai în Guvern miniștri de cea mai înaltă calitate, pentru că nu îi poți răsplăti pe măsură, iar cei care sunt bogați au o agendă paralelă cu cea a reformei”.

Iată, s-a găsit vinovatul pentru ineficiența Guvernului și starea de marasm generalizat a țării, salariile mici ale miniștrilor! Numai că afirmația suscită o descifrare, tocmai prin paradoxul pe care-l conține logica acestui raționament. Dacă miniștrii erau plătiți mai bine ne puteam lăuda și noi, precum Bulgaria, că vom ieși din criză, că măsurile de austeritate nu sunt atât de draconice încât pot periclita viața a numeroși concetățeni mai puțin favorizați, pentru că ei dețineau pârghiile de atenuare și chiar de ieșire din criză, însă nu s-au străduit, tocmai pentru că salariul era prea mic sau au fost cu premeditare numiți miniștri tocmai pentru ca valoarea lor profesională să fie, în mod echitabil, echivalentă cu salariul primit. Cele două raționamente devin caduce. Miniștrii au demonstrat că nu trăiesc din salariul aferent funcției de ministru. Din păcate, rămâne valabil cel de-al treilea raționament.

Odată respinsă moțiunea de cenzură, Guvernul e liber să aplice, inspirat probabil de mitologicul Procust, cele două măsuri: 15% și 25%. Nefiind, pesemne, îndeajuns, și-au adus aminte și de ceea ce este nelipsit într-o biserică: cutia milei. Adică tot populația să facă donații pentru ca țara să supraviețuiască.

Față de aceste măsuri, percepția străinilor referitoare la Guvern este edificatoare și reprezintă o radiografie cruntă pe care aceștia o fac României: „Persoanele cu venituri mici plătesc prețul pentru ineficiența notorie și corupția din cadrul Guvernului [...] Dar va fi nevoie de mult mai mult decât atât pentru a schimba o cultură de nepotism, clientelism și scandaluri privind licitații publice” (The Economist). „Asta înseamnă că Guvernul lui Emil Boc are mână liberă să impună reduceri drastice de cheltuieli în condițiile în care încearcă să mențină un împrumut de mai multe miliarde de euro de la FMI” (Euronews). Liderul PSE, Poul Nyrup Rasmussen, într-un comunicat comun PSE-PSD, atrăgea atenția: „În ultimele săptămâni am fost martorii unui atac grav la adresa sistemului democratic și de bunăstare al României. După ce a pus toată povara crizei pe umerii angajaților la stat, pe copii și pensionari, domnul Băsescu, Președintele României, pare calat pe reducerea libertăților civile, inclusiv a dreptului legitim de a protesta”.