Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iunie 2019
Declarații politice · adoptat
Costel Lupașcu
Discurs
„Guvernul PSD a efectuat investiții de peste 9 milioane de euro pentru sănătatea botoșănenilorˮ
Creșterea capacității de screening pentru depistarea bolilor cu impact asupra sănătății publice reprezintă unul dintre obiectivele importante ale programului de guvernare. Ministerul Sănătății implementează, anul acesta, șapte programe de screening, demarate în 2018, în cadrul unui proiect care beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă, în valoare de 193 de milioane de euro, care vor fi utilizate pentru consolidarea Programului național de screening și a capacității tehnice a sistemului de sănătate de a furniza servicii medicale preventive.
Un alt proiect important realizat la nivel național este reprezentat de creșterea veniturilor pentru cabinetele medicilor de familie.
În acest sens, am făcut un rezumat al investițiilor și al măsurilor prevăzute în programul de guvernare și realizate în sistemul sanitar din județul Botoșani, pentru asigurarea unor condiții cât mai bune pentru toți pacienții județului. În județul Botoșani sănătatea a reprezentat o prioritate pentru mine și pentru colegii din PSD. În acest sens au fost efectuate investiții de peste 9 milioane de euro în ultimii doi ani pentru sănătatea botoșănenilor. Cele mai importante investiții pe care le pot aminti sunt: construirea unui spital în valoare de 3,8 milioane euro; au fost achiziționate 27 de ambulanțe noi pentru SAJ și SMURD, în valoare de două milioane euro; au fost alocate 1,9 milioane euro pentru reabilitarea și construcția a 13 dispensare medicale, la Blândești, Călărași, Cordăreni, Cristinești, Dângeni, Durnești, Lunca, Manoleasa, Mihălășeni, Ripiceni, Tudora, Vorona.
Un alt proiect important a fost reprezentat de dotarea Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani cu aparate de înaltă performanță, câte un CT și un RMN, dar și alte echipamente medicale moderne, având o valoare de peste 1,3 milioane euro.
Îi așteptăm la Botoșani pe cei mai pricepuți medici tineri, deoarece vor începe lucrările de construcție a locuințelor ANL pentru specialiștii în sănătate din județul Botoșani. Și, pentru a beneficia de condiții europene de muncă, Guvernul PSD a dublat salariile medicilor și a acordat majorări substanțiale tuturor angajaților din acest domeniu.
Pe această cale, vă asigur că toate temele propuse de Guvernul PSD în domeniul sănătății sunt subiecte de actualitate și vor avea ca rezultat îmbunătățirea calității serviciilor și a asistenței medicale pentru pacienți.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.