Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2018
Declarații politice · adoptat
Pavel Popescu
Discurs
## „Guvernul PSD–ALDE sărăcește românii”
Asistăm la un paradox românesc care se manifestă în felul următor: economia duduie, însă românii sunt tot mai săraci. Inflația crește ca în basme, dar nu ca Făt-Frumos, ci ca zmeii care vin și iau ce a mai rămas prin buzunarele noastre. Veștile proaste au fost făcute publice de Institutul Național de Statistică. Cea mai mare inflație din ultimii cinci ani a fost raportată în luna martie. Rata anuală a inflației a urcat la 5%, în martie 2018, de la 4,7%, în luna februarie.
Cetățenii au ajuns să plătească prețuri din ce în ce mai piperate pentru alimente și servicii. Totodată, românii cu credite plătesc dobânzi din ce în ce mai mari, deoarece Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,13%, cel mai mare nivel din decembrie 2017.
Efectele creșterii economice pe bază de consum își arată acum efectele negative: sărăcirea românilor. Și nu există semne bune că lucrurile în economia României vor lua o turnură pozitivă în viitorul apropiat. Din păcate, vin mai puțini bani în economia românească sub formă de investiții, însă cresc sumele din împrumuturi. Sub efectul măsurilor neinspirate luate de guvernele PSD–ALDE pare că România merge cu viteză accelerată spre prăbușirea în prăpastie. Iar românii sunt sărăciți pe zi ce trece și nu vor mai avea energia necesară să ajute la redresare.
Adevărul dureros din acest moment este că singurii vinovați pentru inflație și pentru deprecierea monedei naționale sunt cei de la PSD–ALDE și guvernarea lor. Au dezechilibrat economia, au aruncat-o pe consum din importuri care alimentează inflația și exportă, practic, o bună parte din beneficiile creșterii economice. Au pus în pericol dezvoltarea bazată pe o creștere economică sănătoasă, pentru că au lovit grav investițiile publice și private. Au timorat și au sufocat întreprinzătorii privați cu măsuri aberante și haos fiscal.
Stimați colegi parlamentari care faceți parte din coaliția de guvernare, vă rog să vă gândiți la români, la familiile voastre și să luați măsurile necesare pentru ca economia României să nu se scufunde, pentru ca românii să scape cu adevărat de sărăcie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.