Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 mai 2018
Declarații politice · retrimis
Ionel Palăr
Discurs
„Guvernul PSD bifează vizite de lucru și ședințe foto fără niciun rezultat”
Recent, premierul Viorica Dăncilă, împreună cu ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, și comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, au vizitat municipiul Bacău. Pentru ședința foto au ales un obiectiv început în urmă cu mai mulți ani de administrația locală a PNL, obiectiv care și astăzi este în stadiul de șantier, iar grav este că obiectivul respectiv, Insula de Agrement din Bacău, este finanțat din fonduri europene, iar dacă acesta nu va fi finalizat la termen municipalitatea riscă să dea banii înapoi. Vizita de lucru o putem rezuma în câteva cuvinte: au venit, au văzut, au promis și au plecat.
O vizită similară a avut loc și în luna aprilie. Atunci, ministrul sănătății, Sorina Pintea, a fost pe șantierul spitalului municipal, o altă investiție realizată în proporție de 80% până în 2016, dată de la care nu s-a mai bătut un cui. Pentru cine nu știe, Spitalul Municipal din Bacău este singurul spital din România construit de o administrație locală în ultimii 30 de ani. Aceleași concluzii: a venit, a văzut, a promis, a plecat.
Moldova este în urma celorlalte regiuni. Ați văzut cu toții felul în care actualul Guvern i-a tratat pe protestatarii veniți la București, nu pentru avantaje personale, ci pentru autostradă. „Moldova vrea autostradă”, au strigat aceștia, dar nimeni nu i-a auzit. De la această tribună, ca deputat de Bacău, mă alătur nu doar celor care au venit la București, ci mă alătur celor peste 3,6 milioane de locuitori ai Regiunii Nord-Est și spun odată cu ei: Moldova are nevoie de investiții. Moldova are nevoie urgentă de fonduri pentru dezvoltare, indiferent că vorbim despre finanțarea unor proiecte locale sau regionale. Doar cu vizite de lucru, cu ședințe foto și postări pe rețelele de socializare nu se rezolvă nimic, iar la un posibil viitor protest vă asigur, doamnelor și domnilor din PSD, că nimeni nu-i va mai putea opri pe cei din Moldova să ajungă la Palatul Victoria și să ceară demisia actualului Guvern.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.