Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 octombrie 2018
Declarații politice · adoptat
Aida Cristina Căruceru
Discurs
„Guvernul și majoritatea PSD–ALDE vin în ajutorul românilor care vor să-și petreacă concediile în țară, prin reducerea TVA la turism”
Într-o țară în care opoziția politică nu mai știe cum să facă pentru a-i dezbina pe români, în care cetățenii sunt ținuți sub tensiune prin tot felul de sperieturi de natură economică, Guvernul PSD–ALDE își vede de treabă și continuă implementarea programului de guvernare, cu măsuri concrete, menite să facă mai bună și mai ușoară viața românilor. Un astfel de exemplu a fost reducerea TVA pentru turism, care acum va avea cel mai mic nivel de la Revoluție încoace, 5%. Măsura este una benefică pentru stimularea turismului, reducerea evaziunii fiscale, creșterea consumului intern și stimularea creșterii economice.
Concret, începând cu data de 1 noiembrie 2018, adică în doar trei săptămâni, cota redusă de TVA de 5% se va aplica pentru cazarea în hoteluri, inclusiv în zonele de camping, pentru serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, altele decât berea, pentru dreptul de utilizare a facilităților sportive în scopul practicării sportului și educației fizice, altele decât cele scutite deja, și pentru serviciile constând în permiterea accesului în parcuri de distracții și în parcuri recreative. În prezent, TVA pentru cazare, restaurant și catering este de 9% pentru serviciile destinate accesului în parcuri de distracții și recreative și dreptul de utilizare a facilităților sportive este de 19%.
De ce este bună reducerea TVA? Pentru că ea aduce, pe termen mediu, mai mulți bani la buget, așa cum s-a demonstrat deja prin experiența din anii trecuți, prin reducerea TVA la pâine și servicii de restaurant și catering.
Iată deci că Guvernul și majoritatea PSD–ALDE continuă să fie preocupați de acele măsuri cu efecte concrete și imediate în creșterea calității vieții românilor. Românii muncesc mult, din greu, și merită să-și permită un concediu decent, în condiții de calitate. Iar acest concediu nu trebuie să fie făcut în țări străine, pentru că România are nenumărate locuri de o frumusețe incredibilă, unele unice în Europa, precum pădurile virgine sau Delta Dunării.
Sprijinirea turismului românesc este una de sprijinire a românilor, pentru că ea vine în ajutorul celor cu venituri reduse sau medii, adică exact acele categorii de români pentru care opoziția nu pare dispusă să miște un deget.
Salariile au crescut, nivelul de trai este și el în creștere, iar măsuri precum reducerea TVA pentru turism vor face posibil ca oamenii să se bucure de o calitate mai ridicată a vieții.
Oare la dezbaterile din Parlament reprezentanții opoziției vor susține această măsură sau vor vota împotrivă, doar din ciudă politică? Eu una știu că voi vota pentru și vă îndemn pe fiecare dintre dumneavoastră să faceți la fel!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .