Vasile Popeangă

## „Hai să ne-ntâlnim... la Cotroceni!”

Întâlnirea dintre cel care ocupă degeaba scaunul de președinte la Cotroceni și pseudoguvernanții care au venit cu ciurda după reprezentanții USL doar ca să ia notițe despre ce a priceput și concluzionat matrozul eșuat pe dealul Cotrocenilor a lămurit încă o dată, dacă mai era necesar, că pseudopremierul nu este altceva decât o trompetă a întâiului hăhăitor al țării.

După ce a venit cu toate aiurelile alea răsuflate pe care le repetă ca o placă de patefon ce a făcut șanț, în ideea că l-o crede cineva sau că vor avea acțiunea picăturii chinezești, omul a mai dovedit că și la macroeconomie se pricepe tot ca la Constituție, adică deloc, dacă e să ne luăm doar după câte acte emise de el au fost respinse de Curtea Constituțională.

Tot băsnește locțiitorul-surogat de premier că țara ar fi avut o scădere de 14% dacă ar fi aplicat planul anticriză pe care Guvernul Tăriceanu i l-a lăsat cadou, ca să nu mai piardă Boc timpul cu stresatul neuronului colectiv portocaliu și să facă buba la cap. Da, se poate să aibă și el dreptate: dacă ar fi aplicat el, Boc, acel program, sigur ne duceam de-a berbeleacul! Spre exemplu: de lași o mașină de formula unu pe mâna unui habarnist, se cațără cu ea în pom înainte de prima curbă! Tot așa și cu Milică, săracu’, ca-n vechea vorbă românească: „mâna care nu știe să scrie, dă vina pe condei!”

Partea proastă este însă alta: cu un asemenea personaj nepriceput, orice program de redresare economică ajunge-n pom! Dovada? FMI a prognozat pentru România, în 2010, o creștere economică de 1,5%, dar Boc a avut grijă, împreună cu Guvernul său, ca 2010 să fie un an dezastruos pentru economia românească, arătând cum se poate strica orzul pe gâște în România! Iar 2011 tinde să aducă și el mărturie în acest sens...

„De bine, de rău, Guvernul acesta a trecut România prin recesiune”, zicea Băsescu, considerând expresia asta drept replică inteligentă la întrebarea domnului Crin Antonescu dacă acest Guvern nu este cumva o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale. Și ce dacă, cine a zis că acest lucru e ceva de bine? Când cineva, în loc să te conducă undeva pe un drum cât mai bun și cât mai drept, așa cum a promis și a jurat, te ia târâș, cu forța, și te trece prin toate nămolurile și gunoaiele doar pentru că poate face asta și c-așa i-au ciripit lui graurii din tărtăcuță, ce e mai corect: să-l iei de guler și să dai cu el de-a dura sau să-i fii recunoscător că te-a trecut strada cu forța, umplându-te de julituri și rupându-ți o mână și-un picior?

Așa a ajuns viteazul președinte-jucăreț (căci „jucător” ar fi fost doar dacă ar fi respectat regulile jocului!), să ne roage să fim recunoscători unora care își bat joc de un întreg popor? Da’ să le sărutăm mâna n-au pretenția? Ceva bătut de mătănii – nimic? Măcar la sculare, la prânz și seara, înainte de culcare... Nu se mai găsesc cuburi de gheață la Cotroceni sau ce? Parcă se simte nevoia unei verificări dacă n-a pierit de urât și neuronu’ ăla colectiv portocaliu...