Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Teodor Atanasiu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Hotărâți-vă odată, domnule prim-ministru Boc, ce faceți cu Ținutul Secuiesc pe care l-ați recunoscut deja?”
Când acțiunile iredentiste s-au tot manifestat prin Ardeal, prin tot felul de acte extrem de jignitoare la adresa istoriei poporului român, iar declarațiile unor reprezentanți marcanți ai UDMR sau chiar cele ale unor oficiali ai Ungariei au stupefiat opinia publică românească cu pretențiile lor teritoriale, nici premierul Boc, nici președintele Băsescu nu au reacționat în mod prompt și ferm, ba chiar s-au făcut că nu văd și nu aud ce se întâmplă în propria lor țară.
Presiunile din ce în ce mai intense ale UDMR și ale Ungariei în ceea ce privește autonomia teritorială a etnicilor maghiari din România i-au cam lăsat impasibili, vreme îndelungată, atât pe președintele de vreo șapte ani în funcție, cât și pe premierul său numit de dânsul, de doar... trei ani.
Cel mai slab Guvern al României din toate timpurile, condus de domnul Boc – cel cu coasa ascuțită în veniturile și nivelul de trai al românilor și cu pixul care semnează hotărâri de guvern de care nu-și amintește, cum ar fi cea în care apare denumirea de Ținut Secuiesc –, nu a luat, așa cum ar fi fost normal, o atitudine oficială atunci când ambasadorul Ungariei la București a călcat în picioare istoria României și a îndemnat la refacerea Ungariei mari, dar nici atunci când europarlamentarul român de origine maghiară, domnul László Tőkés, a declarat că Ziua Națională a României e zi de doliu pentru maghiari, iar urmările Tratatului de pace de la Trianon, prin care Ungaria ceda României Transilvania, se fac încă simțite și trebuie remediate.
Atât domnul Boc, cât și domnul Băsescu au uitat în nenumărate rânduri să-și facă datoria de a apăra România, așa cum au jurat la învestirea în cele mai înalte funcții în stat pe care le dețin pentru a reprezenta cu demnitate românii. Dar cui îi pasă? Conform Constituției, „Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării”.
Deși articolul 1 alin. (1) din Constituția țării stipulează foarte clar faptul că „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, iar acest articol nu este revizuibil, domnul Băsescu nu a avut nimic de zis atunci când domnul Tőkés a inaugurat oficial la Bruxelles o reprezentanță a Ținutului Secuiesc sau când domnul Boc a aprobat un act normativ în care există o referire oficială privind Ținutul Secuiesc – Hotărârea Guvernului nr. 402 din 21 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 306 din 11 mai 2010.
PDL-iștii, în frunte cu președintele lor, atât cel formal, cât și cel informal, dar real, nu-și recunosc niciodată public compromisurile jalnice, dar mai ales numeroasele greșeli flagrante pe care le-au tot făcut fără să se gândească vreun moment la consecințe, ci doar ca să rămână agățați la guvernare și putere.