Cătălin Ioan Nechifor

I-am întrebat azi pe Boc, ca premier și președinte de partid, și pe Udrea, ca ministru al dezvoltării regionale (și turismului și clientelismului de partid) care sunt criteriile după care se face regionalizarea în România. Aștept cu nerăbdare răspunsul, legea îi obligă să îmi răspundă în termen de maxim 30 de zile, așa că...

Până atunci, câteva considerații legate de regionalizare în Europa, că doar aici trăim, și nu în nu știu ce continent dispărut. În primul rând, țările europene care au adoptat modelul regional de organizare teritorială au următoarele niveluri statistice de populație aparținătoare unui teritoriu (clasificarea NUTS): comună, oraș sau municipiu, apoi județ (în Franța se cheamă departament, în Germania, bezirk, în Italia, provincie), apoi nivelul regional (Franța, région, Germania, region, Italia, regione) și în final nivelul național al statului. Sigur că, în funcție de dimensiunea statului și mărimea populației, nivelul NUTS III, cel regional, poate să existe sau nu (ce să spunem de Liechtenstein, Andorra sau altele asemănătoare).

UE recomandă nivelul regional țărilor cu suprafață și populație mare, dar nu obligă, cel puțin până în 2013, însă cere respectarea unor criterii prin care regionalizarea să poată deveni un proces puternic al dezvoltării durabile, care presupune reducerea decalajelor dintre regiuni alăturate și eliminarea disparităților intra și interregionale. Ar mai fi un lucru: regiunea trebuie să fie constituită pe baza unui istoric, a unui set de valori culturale, economice și sociale, dar să și aibă posibilitatea unei dezvoltări echilibrate și durabile. Practic, e necesar să fie respectate anumite criterii și, pe de altă parte, trebuie stabilite clar responsabilități la nivel regional.

În alte state europene, regiunea are câteva competențe clar definite, cum ar fi transporturi regionale, sănătate regională, educație regională și cam atât, în sens major. Restul de competențe se acordă la nivelul NUTS II, adică cel al județelor.

Alt argument este existența regiunilor de dezvoltare din România, cele opt, inclusiv București-Ilfov, și care funcționează de ani buni, fără a avea totuși competențe legislative și decizionale. Un ultim aspect este cel afirmat de Comisia Europeană, care, răspunzând unei întrebări adresate de europarlamentarul Ramona Mănescu, admite că până în 2013 nu este în niciun caz necesară regionalizarea, întrucât fondurile structurale pentru perioada 2007–2013 au ținut cont de actuala împărțire regională.

Cred că i-am dat suficiente informații lui Boc, așa că, hai, Emile, hai cu răspunsul, știu că poți!