Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cristina Burciu
Discurs
„Ia trebuie să ocupe locul pe care-l merită în patrimoniul cultural național!”
Cămașa cu altiță, bluzița cu broderii ample și colorate lucrate manual sau pur și simplu albă, denumită simplu „ie”, este de veacuri un simbol al tradițiilor românești. Este atât de frumoasă ia românească încât lumea întreagă o sărbătorește în fiecare an pe 24 iunie, de Ziua universală a iei.
Ziua universală a iei românești, sărbătorită cu două zile în urmă, vine să certifice continuarea poveștilor inegalabile ale iei românești, o emblemă a românismului, a perpetuării tradițiilor și a portului popular românesc.
Cămașa cu altiță, simbol al tradițiilor românești, este văzută, admirată și achiziționată acum de tot mai multe femei din toată lumea. Certificarea autenticității iei românești ar trebui să fie o preocupare a instituțiilor statului, în contextul numeroaselor tentative de asumare a paternității venite de peste tot.
Consider că este o obligație pentru toți românii reintegrarea iei românești în peisajul zilelor noastre și, totodată, să arătăm mândria și susținerea celor care încă promovează arta manuală în România. Succesul prezentării cămășii cu altiță, devenită celebră în lumea întreagă, trebuie continuat și transmis și generațiilor viitoare.
Mă bucur că în ultimii ani româncele au demonstrat că pot avea o unanimitate absolută în ceea ce privește promovarea tradițiilor și a obiceiurilor românești strămoșești, prin purtarea iei, nu doar cu ocazia acestei zile festive.
Puterea poporului român stă, în primul rând, în identitatea noastră, iar ia este unul dintre însemnele unice și distinctive ale acesteia.
Sper să reușim cât mai curând să votăm și o inițiativă legislativă prin care ia să ocupe locul pe care-l merită în patrimoniul cultural național, iar promovarea sa să fie mult mai dinamică, atât în România, cât și în străinătate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.