Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mariana Câmpeanu
Discurs
Ieri, 11 octombrie 2011, pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților a fost înregistrat spre dezbatere Proiectul de lege emis de Guvern privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, proiect ce prevede, printre altele, ca nivelul contribuției datorate de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei să fie de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și să se vireze odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.
Acesta a fost retrimis la comisiile de specialitate după ce, în prealabil, fusese discutat în cadrul acestora, iar raportul emis atât de Comisia pentru muncă și protecție socială, din care fac parte, dar și de Comisia pentru sănătate fusese unul de respingere, parlamentarii înțelegând efectele negative pe care această ordonanță de urgență le are asupra pensionarilor români.
Efectele sunt resimțite de toți pensionarii care au pensii peste 740 de lei, aceștia trezindu-se din luna ianuarie a acestui an cu bani mai puțini decât de obicei. Afectați sunt și cei care aveau pensii de peste 1.000 de lei și care plăteau până anul acesta contribuția doar la suma care depășea cuantumul amintit. Acum lor li se reține 5,5% aplicat la toată pensia, plus 16% la ceea ce depășește 1.000 de lei.
Este o altă reglementare care lovește, de data aceasta, în pensionarii care au pensiile cele mai mizere și care se chinuiesc efectiv să supraviețuiască, aceștia fiind nevoiți să apeleze la CAR-uri pentru a-și asigura medicamentele sau hrana de pe-o zi pe alta.
Fac astfel apel către dumneavoastră, indiferent de culoarea politică pe care o reprezentați în Parlamentul României, ca în momentul în care această ordonanță va fi înregistrată pentru votul final să o respingeți, gândindu-vă că fiecare dintre dumneavoastră are în familie oameni în vârstă care suferă din cauza politicilor păguboase impuse de Guvernul Boc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.