Dănuț Păle

Ieri, 15 mai, s-au sărbătorit 157 de ani de la înființarea Școlii de Medicină Veterinară în cadrul Școlii de Medicină și Farmacie, printr-un decret al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De atunci, data de 15 mai a devenit una de referință în istoria medicinei veterinare românești. Reprezintă ziua din 1871 când 14 medici veterinari au semnat o „Declarațiune”, care a stat la baza înființării Societății de Medicină Veterinară, dar și ziua în care această societate, în 1971, și-a reluat activitatea, după ce i-a fost suspendată, împreună cu cea a Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România, în 1949.

În 1994, la cel de-al VI-lea Congres național de medicină veterinară, a fost instituită Ziua națională a medicului veterinar. Este o zi în care îi sărbătorim și ne arătăm aprecierea față de toți cei care își dedică întreaga carieră unui domeniu cu impact considerabil în privința tuturor ramurilor care au ca ocupație sănătatea animalelor, a oamenilor și a mediului.

Este, de asemenea, și un moment potrivit să ne îndreptăm atenția asupra viitorului medicinei veterinare, care este strâns legat de cel al progresului celorlalte tipuri de medicină, progresul tehnologic și cel al comunicațiilor. Un exemplu foarte bun despre ceea ce consider că înseamnă viitorul în profesia de medic veterinar este nevoia tot mai mare de a aplica principiile inițiativei mondiale „One Health”. Aceasta își propune să încorporeze medici, asistenți, veterinari și reprezentanți ai altor discipline din sănătate, științe și mediu, care pot colabora și comunica interdisciplinar în toate aspectele legate de sănătatea oamenilor, animalelor și a mediului.

Pentru a ilustra acest concept voi utiliza ca exemplu prezentarea academicianului Nicolae Manolescu la o conferință națională găzduită de UMF Târgu-Mureș: „Alerta pe care un chirurg trebuie să o dea specialiștilor după consultarea unui pacient mușcat de o căpușă, astfel încât o echipă specializată să se deplaseze la locul de unde pacientul a contactat căpușa, să culeagă probe pentru a se stabili dacă aceasta este sau nu vector de transmitere a unor boli. În acest fel, (...) dacă se constată că acele căpușe nu sunt vectori de transmitere a vreunei boli, pacientul nu va mai fi supus inutil unui tratament cu antibiotice, așa cum se întâmplă în prezent.”

Acest flux global de lucru depinde de circulația informației, de colaborarea între pacient, medic și restul instituțiilor care au atribuții în domeniul sănătății. Doar așa vom avea o evidență clară a stării de sănătate a populației, a pericolelor la care se expun, a posibilelor epidemii care pot izbucni în diverse medii, pe care să le putem preveni înainte ca acestea să se transforme în adevărate catastrofe.

Le transmit cu această ocazie tuturor colegilor mei veterinari sănătate și succes pe toate planurile și să se bucure de tot respectul pe care îl aduce cu sine aplicarea cuvintelor celebre ale lui Louis Pasteur, mai actuale ca niciodată: „Medicul uman salvează omul, medicul veterinar salvează omenirea.”