Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 martie 2018
other · adoptat
George Șișcu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Ieri s-au împlinit o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara Românească. Așa cum bine știm cu toții, la 27 martie 1918 a fost convocat Sfatul Țării, care s-a întrunit în Sala Mare a Parlamentului de la Chișinău și care a votat Unirea, făcând astfel ca, dintre toate provinciile românești aflate sub dominație străină, Basarabia să fie prima care s-a unit cu România.
Acest act istoric a deschis procesul Marii Uniri, finalizat cu Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când românii din Transilvania, Banat, Maramureș și Crișana au decis la rândul lor Unirea cu țara, evenimentul de constituire a statului român modern, al cărui Centenar îl sărbătorim anul acesta.
În contextul geopolitic, aniversarea Unirii Basarabiei cu România are o încărcătură aparte. Spre deosebire de Transilvania, Basarabia este încă ruptă din trupul țării, iar balansul actualei Republici Moldova între Est și Vest și tensiunile care au dus la afirmarea unui nou război rece între Rusia și NATO demonstrează că problema teritoriului dintre Prut și Nistru este una de actualitate și, de asemenea, o rană încă deschisă în conștiința națională.
Această sărbătoare națională este un act de exprimare a solidarității tuturor românilor, de reîmbărbătare a românilor
de dincolo de Prut, iar marcarea acestei sărbători naționale de suflet este un moment care îndeamnă la reflecții și la găsiri de modalități prin care neamul nostru să-și cunoască mai bine trecutul și, într-un context internațional favorabil, să se regăsească, în viitor, în cadrele statale naturale.
Datoria noastră astăzi este să ținem vie memoria zilei de 27 martie 1918. Să fim alături de frații noștri de peste Prut, prin strângerea legăturilor, fie că sunt ele economice, politice, de suflet sau ideal național!
Partidul Național Liberal va fi alături de frații noștri, asumându-ne și sprijinind continuarea proiectului de realizare a unui viitor comun european pentru toți românii.
Cu multă dăruire și iubire de țară, precum și respect pentru memoria celor care au înfăptuit Marea Unire, visurile și idealurile noastre se vor împlini.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.